CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o impresionantă conductă din ceramică vitrificată, pentru canalizare, care va trece prin patrimoniul a patru firme până să poată fi integrată în reţeaua oraşului!
La jumătatea lui 2018, Steinzeug-Keramo România – cu fabrici în Belgia şi Germania, producătoare de conducte şi accesorii din ceramică vitrificată – se mândrea că „AquaCaraş, compania de apă din Reşiţa, a ales să înlocuiască un tronson de canalizare grav deteriorat cu conducte din ceramică vitrificată de înaltă calitate, marca Steinzeug-Keramo. Proiectul a fost finanţat prin POS Mediu 2007-2013, iar execuţia a fost asigurată de Hidroconstrucţia SA Sucursala Banat. Au fost instalate conducte de canalizare din ceramică vitrificată DN1000 pe o lungime de 664 de metri“.
Totuşi, lucrurile n-au fost chiar atât de frumoase până la capăt, pentru că mai era de lucru cu „vitrificata“, iar Hidroconstrucţia lucra cu o viteză sub aşteptările celor de la AquaCaraş, astfel că înţelegerea dintre cele două societăţi a fost reziliată. Imediat după semnarea noului contract pentru continuarea lucrărilor, directorul Gheorghe Filipescu le-a arătat partenerilor de la Soradi fostul sediu al AquaCaraş, aflat încă în proprietatea companiei de apă, unde există şi spaţii de cazare, după care au trecut să vadă şi „«vitrificata», conductele alea mari de la mall. Care, din vina unor angajaţi ai AquaCaraş, astea erau în gestiunea, în patrimoniul Hidroconstrucţia. Când am reziliat cu ei constat că ei le preluaseră, ca să-l scape pe ăla. A trebuit să dau banii la Hidroconstrucţia, şi normal că şi eu am interes să le facturez, să-mi recuperez banii. Le trebuia şi lor, că o aveau prevăzută în documentaţie, pe caracteristici şi pe calitate“.
Conducta din ceramică vitrificată, trecută în patrimoniul Hidroconstrucţia, a trebuit preluată de AquaCaraş, urmând să fie facturată noului constructor, pentru ca apoi să fie decontată din finanţarea europeană, după cum ne-a explicat directorul Filipescu. Aşa s-a ajuns ca o conductă să treacă pe la patru firme: de la producătorul Steinzeug-Keramo a trecut la Hidroconstrucţia, apoi la AquaCaraş, iar ulterior va fi preluată de Asocierea Soradi, pentru a putea fi integrată în reţeaua oraşului.
Mai trebuie precizat că noul constructor are la dispoziţie un an să încheie lucrările nefăcute de Hidroconstrucţia, urmând să primească 35,72 de milioane de lei pentru ele.
JCS-A.M.