REŞIŢA – Un reşiţean a fost reţinut azi noapte, pentru violenţă în familie, violare de domiciliu, ameninţare şi distrugere, fiind necesară intervenţia Poliţiei Municipale pentru imobilizarea sa!
„Azi-noapte, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 33 de ani din municipiu, care, în cursul zilei de ieri, ar fi pătruns în locuința concubinei sale, fără acordul acesteia, distrugând ușa de acces în imobil, ar fi agresat-o fizic pe femeia de 30 de ani și pe cele două fiice ale acesteia, în vârstă de 12 și 14 ani, amenințând-o și rănind-o pe femeie la un deget cu un obiect tăietor-înțepător. Polițiști și jandarmii au intervenit de urgență în acest caz, iar bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru cercetări. În continuare, polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu, amenințare și distrugere. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului, cu propunere legală“, informează Poliţia Caraș-Severin.
JCS-A.M.