CARANSEBEŞ – Cel puțin așa le-au spus cei care au câștigat lucrarea de modernizare a străzilor reprezentanților administrației locale! Cei de la Strabag, pentru că despre ei este vorba, au dat asigurări că începând de săptămâna viitoare se va lucra la foc automat pe strada Ardealului, prima stradă care intră în proces de modernizare!
„Cei de la Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare au discutat cu reprezentanții Strabag, până în 15 septembrie își pregătesc partea scriptică și recuzita logistică cu care vor lucra pe străzile Caransebeșului și am înțeles că, cel târziu, din data de 15 septembrie vor începe lucrările propriu-zise, adică frezare și asfaltare, prima stradă pe care urmează să se intervină fiind chiar strada Ardealului. Între timp, și noi trebuie să luăm anumite măsuri în Comisia de Sistematizare Rutieră, ca să pregătim terenul pentru momentul respectiv, pentru că strada Ardealului este cea mai aglomerată arteră a municipiului și trebuie să prezentăm soluțiile cele mai bune pentru devierea traficului, pentru ca șoferii să știe din timp ce variante au”, a explicat primarul Felix Borcean.
În acest context, Comisia de Sistematizare Rutieră a municipiului Caransebeș se va reuni joi, 9 septembrie, pentru a hotărî care vor fi rutele ocolitoare pe care șoferii vor circula cât timp strada Ardealului este în șantier. Pe lângă Ardealului, Strabag va mai repara și străzile Mihai Viteazu, Kogălniceanu, Eminescu, Târgului, Popasu, Miron Cristea, Punții, Bistra, Padeșului, dar si curtea campusului de la „C.D. Loga”. Dacă vremea va permite, chiar în această toamnă…
JCS-R.M.