Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României, a încetat din viață duminică, la vârsta de 71 de ani.

De trei luni era internat la Spitalul „Elias”. Era diagnosticat cu o boală incurabilă, iar starea sa medicală s-a agravat în ultima lună.

Ivan Patzaichin a avut un palmares impresionant. Prezent la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, canoistul Ivan Patzaichin a cucerit nu mai puțin de șapte medalii olimpice, patru de aur și trei de argint și a participat la 11 ediții ale campionatelor mondiale, cucerind 22 de medalii dintre care opt de aur. În probele de canoe dublu i-a avut coechipieri pe Serghei Covaliov, Petre Capusta și Toma Simionov.

Ivan Patzaichin a intrat in istoria olimpismului drept „Campionul cu pagaia ruptă”. La Jocurile Olimpice de la Munchen, în 1972, în seriile întrecerilor de la canoe simplu pe 1000 m (C1 – 1000 m), lui Ivan Patzaichin i s-a rupt pagaia la numai câțiva metri după start. În condițiile în care arbitrii nu au oprit cursa (potrivit regulamentului), românul a vâslit cu ciotul de pagaie și a încheiat cursa, în aplauzele spectatorilor. Descalificat inițial, Ivan Patzaichin a fost primit în recalificări, după ce a fost soluționată favorabil contestația depusă de conducerea delegației României. Ulterior, Ivan Patzaichin nu numai că s-a calificat în finală, dar a și câștigat aurul olimpic la capătul unei curse pe care a dominat-o fără drept de apel.

După ce și-a petrecut toată copilăria pe canalele Dunării, la 18 ani Ivan a început să practice canoea de performanță la Clubul Sportiv Dinamo București, club la care a fost legitimat timp de 18 ani ca sportiv. După retragerea din activitatea competițională, Ivan a devenit antrenor la Dinamo, iar apoi la lotul național.

Cea mai mare satisfacție ca antrenor a avut-o în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Elevii săi, Florin Popescu și Mitică Pricop, au devenit campioni olimpici la C2 – 1000 m, întrerupând șirul de 16 ani fără aur olimpic în această probă. Până în 2000, ultimii care urcaseră pe prima treaptă a podiumului olimpic la C2 – 1000 m, în 1994, la Los Angeles, fuseseră Ivan Patzaichin și Toma Simionov. Tot la Sydney, tandemul Popescu – Pricop a cucerit și bronzul la C2 – 500 m.

După retragerea din viata sportivă, Ivan Patzaichin a înființat Asociatia „Ivan Patzaichin – Mila 23” și a dezvoltat proiectul „Rowmania”, o campanie națională de promovare a patrimoniului local prin descoperirea României naturale prin promovarea mișcării în aer liber.

În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru Internațional al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit.

În 1990, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint.

În 2000 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în gradul de ofițer, iar în 2008 a primit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I .

La data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Patzaichin, din cadrul Ministerul Administratiei și Internelor (MAI), a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă.

În 2010 a fost distins cu Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.