CARAŞ-SEVERIN – Asta în condiţiile în care Ministerul Finanţelor a primit undă verde să acorde asemenea împrumuturi UAT-urilor din Trezoreria Statului!
Odată cu intrarea în vigoare a OUG 83/28.07.2021 privind unele măsuri fiscal – bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita în cursul anului 2021, inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitare, de la Ministerul Finanțelor, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 630.000 mii lei.
După ce am stat de vorbă cu mai mulţi edili din judeţ, concluzia a fost cât se poate de clară, şi-anume, ideea unui împrumut ar fi ultima soluţie la care ar recurge, cei mai mulți nefiind adepţii împrumutului, fie el şi de la stat. De pildă, Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, spune că firmele de construcţii oricum lucrează, în baza promisiunii decontului de la Ministerul Dezvoltării: „Am avut o discuţie în consiliul local pentru o hotărâre privind angajarea unui credit. Deci, deocamdată, nu punem în discuţie o astfel de chestiune. Firmele au înţeles că li se vor deconta lucrările, în acest moment se lucrează la reţeaua de alimentare cu apă şi asfaştare străzi interioare. O să mai analizăm în şedinţele de consiliu local dar, deocamdată, mergem pe varianta discutată cu firmele“.
Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane, are aceeaşi părere vizavi de un posibil împrumut de la Ministerul Finanţelor: „Deocamdată nu se pune în calcul varianta aceasta, dar dacă nu vor fi suficiente fonduri, poate vom apela şi la împrumut. Nu sunt eu adeptul împrumuturilor, dar o să vedem, eventual, pentru Vila Elisabeta şi cofinanţări pe fonduri europene“.
La Răcăşdia, edilul comunei, Mirco Ilie Lechici, zice că sub nici o formă nu vrea să apeleze la împrumut: „Nu, nu, nici nu se pune problema. Chiar şi pentru acel loc de joacă pe terenul achiziţionat de primărie, pentru parc, avem deja bănuţii pregătiţi. Era în plan încă de anul trecut şi luăm din bugetul local“. Şi la Ciudanoviţa, primarul Constantin Dorian Nebunu a dat, de asemenea, un răspuns negativ ferm.
În caz că primăriile vor decide să se împrumute de la Ministerul Finanţelor până la 1 noiembrie, potrivit comunicatului remis redacţiei, sumele respective ar trebui folosite doar cu anumite destinaţii: asigurarea refinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor; asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programe naționale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor; asigurarea finanțării investițiilor publice locale. Una din condiţii este să nu aibă restanţe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare. Pentru autorizarea acestor împrumuturi, termenul limită de depunere a documentelor este 1 noiembrie 2021.
JCS-Alexandra Gorghiu