CARAŞ-SEVERIN – Preşedinţii consiliilor judeţene Timiş şi Caraş-Severin, Romeo Dunca şi Alin Nica, vor să facă cea mai frumoasă staţiune montană de schi din România pe Muntele Mic. Cel care nu s-a putut abţine şi a dezvăluit primul această intenţie a fost Alin Nica, printr-un scurt „live“ transmis de pe Vârful Nedeia, pe care şefii celor două judeţe l-au „escaladat“ într-o mică excursie cu bicicletele electrice!
De la peste 2000 de metri altitudine, el a explicat: „Evident, trebuie investiţii masive. Sunt aici alături de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, şi alături de el şi toţi cei care vor să dezvoltăm această zonă am putea face ceva spectaculos aici, de care să ne bucurăm cu toţii şi, de ce nu, să atragem atenţia întregii zone“.
Pe de altă parte, Dunca a făcut câteva precizări în legătură cu această escapadă montană, pe care şi-a îngăduit-o luându-şi o zi de concediu: „Mi-am luat o zi de concediu productivă, să expun puţin din ce cred eu că se poate face într-adevăr aici, în judeţ, care să şi rămână. L-am luat cu mine pe domnul Nica, cred că a fost impresionat şi este acum pe aceeaşi lungime de undă cu mine, în sensul că ne-am câştigat un om care confirmă că ceea ce-mi doresc e un lucru bun pentru zonă. În ceea ce priveşte train-tram, lucrurile sunt clare, hârtiile sunt semnate, nu am avut probleme nici cu investiţiile mai mari care, trecând prin Timişoara, ne ating. Vorbim de infrastructura feroviară, linia principală Arad – Timişoara – Caransebeş, care va fi dublată şi va fi adusă la standardele europene“.
După ce a prospectat panorama de la 2000 de metri altitudine, Alin Nica a fost impresionat de ceea ce s-ar putea realiza în zonă, convins de Dunca, evident, că timişorenii de aproape 100 de ani tot vin în Caraş să-şi petreacă weekend-urile şi vacanţele: „L-am dus să vadă un pic locul unde vor veni timişorenii să se simtă bine, a subliniat Dunca, să înţeleagă că e o ocazie şi o obligaţie ca judeţul Timiş să se implice, pentru că zona Banatului Montan aparţine în primul rând celor care vor veni să se bucure de ea, deci inclusiv a timişorenilor, a arădenilor. Voi avea o discuţie şi cu domnul Cionca de la Arad, am pregătit-o, începutul discuţiei e favorabil şi cred că vom putea să ne punem la masă toţi şi să creionăm un viitor al judeţului Caraş-Severin, văzut şi prin prisma celor din Timiş şi Arad. Vrem o dezvoltare regională în turism. Timişorenii au fost cei care au construit în anii 1930 la Muntele Mic, au fost cei care s-au dus acolo, Timişoara a fost întotdeauna un oraş bogat, iar cetăţenii din Timiş vin de 100 de ani să-şi petreacă timpul liber în Caraş. Trebuie să reînnodăm această legătură şi, de ce nu, să ne ajute un pic şi la dezvoltarea infrastructurii“.
JCS-Alexandra Gorghiu