CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean susţine că nu se împiedică de criticile celor din jur şi îşi vede de dezvoltarea judeţului, aducând şi exemple în acest sens!
Pe lângă diverse tronsoane de drum scoase la licitaţie pentru a fi reparate în limita sumelor de bani disponibile, Romeo Dunca a precizat că la Consiliul Judeţean chiar se rezolvă lucruri. Aşa cum am mai scris, zilele trecute Consiliul Judeţean şi Primăria Reşiţa s-au asociat pentru extinderea și modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, deoarece la deponeul de la Lupac defecțiunile se țin lanț. Acordul de asociere cu Primăria Reșița presupune, potrivit preşedintelui CJ, o împărțire egală a cheltuielilor generate de elaborarea studiilor necesare pentru accesarea fondurilor prin POIM, urmând ca sumele să fie recuperate ulterior. Este vorba, în total, despre 430.000 de euro, din care 30.000 de euro sunt pentru studiul de prefezabilitate care trebuie realizat anul acesta, iar 400.000 de euro sunt necesari pentru studiul de fezabilitate, prevăzut a fi întocmit în 2022.
„Eu consider că treaba merge foarte bine, am făcut niște progrese și cred că vom avea rezultate pe care oamenii le vor aprecia. Noi chiar rezolvăm lucruri, chiar le rezolvăm. Foarte multe lucruri concrete s-au făcut. Sunt foarte mulți oameni care înțeleg și care apreciază ce facem și consideră că facem progrese. Studiul de Fezabilitate de la tren e pe SEAP, Spitalul Județean de Urgenţă a făcut progrese, avem studiu de fezabilitate pentru 500 km de pistă de bicicletă. Facem foarte multe lucruri! Spitalul de la Marila e deja al CNI-ului, e un lucru rezolvat, pe care nimeni timp de 30 de ani nu l-a rezolvat. Este o reușită. După trei zile am rezolvat-o!”, a precizat şeful judeţului.
JCS-Nina Curiţa