CARANSEBEȘ – Din cauza secetei, dar și a consumului mare din ultimele zile, rezervorul realizat de municipalitate în urmă cu aproape 5 ani a ajuns pe sec. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Felix Borcean, sesizat de mai mulți locuitori ai cartierului caransebeșean de problemele cu apa!
Zona nu are apă de la rețea, soluția găsită de primărie în 2016 fiind una temporară, până ce AquaCaraș va introduce apa și canalizarea în Valea Cenchii. Oamenii nu mai cred însă în operatorul de apă și tot de la primărie așteaptă ajutor, spunând că „dacă Primăria Caransebeș va merge pe mâna celor de la AquaCaraș, noi, locuitorii din Valea Cenchii, ne vom spăla cu apa de la ploaie (când va fi ) și hainele le vor spăla femeile la râu”.
Edilul municipiului de pe Timiș și Sebeș spune că administrația locală va rezolva problema în scurt timp, dar, pe de altă parte, cere și un dram de responsabilitate din partea cetățenilor din Valea Cenchii, legat de modul de folosire a apei. „Forajul de apă de adâncime din Valea Cenchii a fost o soluție temporară pentru locuitorii cartierului, înlocuind aducțiunea creată de aceștia prin anii ‘70. Spun temporară pentru că societatea AquaCaraș ar fi trebuit până în prezent să introducă apă și canal în acest cartier, dar și în alte zone ale orașului. Zilele acestea, de vară caniculară, dublate de construirea, în ultimii 4 ani de noi construcții în zonă, au secătuit rezervorul. Consumul gospodăresc a crescut, probabil firesc, fiecare gospodărie, pe lângă consumul menajer, folosind apa și în alte scopuri. Le recomand cetățenilor cartierului Valea Cenchii să gospodărească atent apa și să se gândească și la ceilalți utilizatori. Primăria va lua zilele acestea măsuri ca aceste situații să nu se mai repete. Menționez că în Valea Cenchii apa este necontorizată și gratis”, a fost mesajul lui Felix Borcean pentru cele câteva sute de familii care locuiesc în cartierul amintit.
JCS-R.M.