Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Și nu puțini, ci aproape o mie, după spusele organizatorilor, Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, care i-au așteptat cu numeroase surprize!

A fost o zi plină de veselie, cu daruri, personaje de poveste, concursuri de îndemânare, desene pe asfalt, vată pe băț, jucării, biciclete, sport, desene animate sau dansuri, cei mici savurând fiecare moment. De data aceasta și vremea a ținut cu cei mici, așa că aceștia au putut să se bucure de evenimentul programat inițial pentru ziua de 1 iunie, dar amânat din cauza ploii.

„Din păcate, marți, de 1 iunie, nu s-au putut desfășura activitățile, dar azi vremea a ținut cu noi, în Teiuș e foarte multă lume, se bucură, mai ales după această pandemie copiii sunt bucuroși să iasă în parc. În ultimele săptămâni Primăria, prin SPIR, a dat Parcului Teiuș un aspect cât mai frumos, cu pistă de biciclete, cu mobilier urban nou, cu aparate de joacă noi pentru copii, s-a asfaltat și terenul de sport”, a spus administratorul public Florin Bogdea, completat de managerul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu: „E atât de frumos cu mulțimea asta de copii și adulți, că parcă văd bucuria lui Dumnezeu coborâtă pe pământ, printre oameni”.

Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru” promit că în 2022 se vor da peste cap ca să le pregătească noi și frumoase surprize copiilor pentru ziua de 1 iunie.

JCS-R.M.