Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dacă e să ne uităm la discuţiile de pe reţelele de socializare, avem doar străzi neasfaltate, pline de gropi şi bălţi, de praf, de buruieni, nu prea avem trotuare, iar primăria uită ani buni anumite zone pe care oamenii au ajuns să le creadă… „blestemate“!

Reţelele de socializare ne arată tot mai frecvent că autorităţile locale n-au nevoie de cine ştie ce aplicaţii interconectate ca să afle ce probleme mai au cetăţenii. Spre exemplu, pentru ca reşiţenii să dea frâu liber necazurilor infrastructurale a fost suficient ca, zilele trecute, Primăria Reşiţa să informeze că vrea să pună la punct intrările în oraş. S-a început cu cea dinspre Caransebeş, unde s-au săpat şanţuri şi s-au defrişat buruieni, problema fiind construcţiile neautorizate care au încurcat operaţiunile, fiind prea aproape de drum.

Marius Scutaru a fost cel care a deschis discuţiile cu mulţumiri adresate primarului pentru ceea ce face pentru oraş, „dar am avea o rugăminte dacă puteți continua cu această acțiune pe Calea Caransebeșului blocul 18, să reparaţi și trotuarul cu accesul la scările de bloc pentru că se află în stare de degradare, întrucât această zonă nu a fost niciodată renovată“. Răspunsul primarului Ioan Popa nu s-a lăsat aşteptat, edilul precizând: „Zona menţionată de dvs este prinsă în proiectul de reablitare a microcartierelor din Govândari. Accesăm fonduri UE!“.

Aristide Ivănoaica l-a contrazis prompt, ataşând şi câteva fotografii: „Promisiuni verbale sunt de cel puțin un an și ceva. Dar realitatea se vede an de an, din ce în ce mai rău. Să sperăm că fondurile UE nu se accesează în mandatul viitor. (…) Același răspuns, că va fi renovat și este inclus în proiect, l-am primit și eu acum un an și ceva. Și, de atunci, nimic…“.

Să schimbăm zona, cu Emil Moldovan, care notează: „La intrarea dinspre Timișoara, indicatoarele rutiere sunt ruginite, contorsionate între Moniom și Câlnic, sunt boscheți, mizerie, capeți de pod care n-au fost văruiți niciodată și multe altele. Totuși, e poarta de intrare dinspre capitala Banatului, Timișoara, pe unde circula mii de mașini. Şi ce văd? Vă rog, faceți zona boboc și sunt sigur că o să se facă frumos“.

Elena Badescu îl invită pe primar să „vedeți zona podul Stavila până după hala nouă, uzină. Într-o noapte, venea pe Bârzava un dulap și toate gunoaiele aruncate de cetățenii care locuiesc pe strada paralelă cu apa. (…) Aveți grijă de cei care dărâmă bruma de lucru făcut de primărie, cei de la apă și gaz. Poate cele mai multe gropi rămân în urma lucrărilor proaste făcute de ei. Ar trebui cineva să verifice mai serios aceste firme. Mă refer în special la străzile Comarnic, Caraşului, Nera și toată zona, chiar tot orașul pe unde trec ei…“.

Unii ar vrea trotuare de-o parte a drumurilor naţionale, care ar putea fi folosite şi ca piste de biciclete, alţii autobuze, pentru „bătrâni şi copii“, ca să ajungă la sălaş, până la Kilometrul 8. Asfalt vrea toată lumea. Strada Câlnicelului, traversată de tiruri, prăfuieşte zona şi scutură casele, a ajuns o ruşine plină de gropi şi bălţi, pe care nici taximetrele nu mai intră. Cam la fel ar fi pe strada Poneasca.

Lunca? Vai, şoc şi groază! „Domnule primar, vă propun o plimbare şi în Luncă, de la Poliţie în jos, până la blocul turn, scrie Erji Szabo. Este jale de doi ani, de când cei de la gaz au făcut prăpăd, atât pe străzi, pe trotuare, cât şi în parcările care sunt plătite. Pe ei nu se pune biciul, cu amenzi pe măsură?“. Edilul i-a răspuns: „Sunteţi nedreaptă, stimată doamnă. Anul trecut am abordat o parte din zona menţionată de dvs, paralelă cu A.I. Cuza, în spatele blocurilor pictate. Avem în plan şi zona menţionată, dar resursele oraşului sunt extrem de limitate. Răbdare“.

Silvia Apostol trage o concluzie tristă: „Câlnicul parcă ar fi blestemat! Mereu sunt alte priorităţi. Aţi văzut cum arată străzile laterale după o ploaie?“.

Problemele par multe? Sunt doar o mică parte! Totuşi, nu putem uita că bugetul e unul şi că, deşi lucrurile se mişcă vizibil la Reşiţa, nu va putea fi totul făcut dintr-o dată, pentru că, aşa cum mărturisea primarul Popa, „nu am o baghetă magică, nu sunt magician şi nu pot face totul peste noapte“…

Dacă ne uităm în jur, trebuie să recunoaştem că oraşul ăsta nu e chiar atât de urât, de uitat şi de blestemat cum ar zice unii.

JCS-A.M.