REȘIȚA – Formația pregătită de Adrian Falub este într-o creștere de formă, dacă ne raportăm la ultimele două jocuri din campionat, când rosso-nerii au reușit un succes cu scorul de 2-0 la Bacău și o victorie cu același scor acasă, cu Concordia Chiajna. În urma acestor rezultate, CSM Reșița a urcat pe cinci în clasament, adică pe locul de baraj, și speră să rămână acolo și după partida din acest sfârșit de săptămână!
Rosso-nerii din Banat vor juca duminică, 25 aprilie, de la ora 12:00, în deplasare, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Formația olteană este salvată de la retrogradare, este pe locul doi în Grupa B din play-out, cu 35 de puncte. Reșița are 25, cu unul în plus față de Unirea Slobozia, principala contracandidată a bănățenilor pentru clasarea pe locul de baraj. După meciul de la Târgu Jiu, CSM Reșița va mai juca pe 30 aprilie, acasă, cu Gloria Buzău, iar în ultima etapă, va evolua împotriva Unirii Slobozia, în deplasare, pe 8 mai.
JCS-Ștefan Moraru