Caraş-Severin, Romania


Directorul executiv al SC Prescom SA,
Gheorghe Marchiş, a infirmat
miercuri, în cadrul unei conferinţe de
presă, zvonurile potrivit cărora societatea
pe care o conduce s-ar afla în pragul
falimentului.


Marchiş a recunoscut că Prescom a
încheiat anul 2008 cu rezultate economice
defavorabile, mai exact cu o pierdere de 160.000 de
lei, localizată în ultimul trimestru al
anului trecut. „Problema cea mai mare
rămâne însă datoria de 3.600.000
de lei pe care o avem faţă de Finanţele
Publice, şi care se datorează stării de
insolvabilitate, motiv pentru care societatea
noastră se află în incapacitatea de a
mai plăti datoriile fiscale din cauza unei lipse
acute de lichidităţi. Dar asta nu
înseamnă că este vorba despre faliment,
aşa cum s-a vehiculat“, a declarat Gheorghe
Marchiş.


Totodată, directorul şi-a arătat
nemulţumirea faţă de necuprinderea
datoriei de 7.5000.000, pe care
Primăria o are faţă de
SC Prescom SA, în cheltuielile
bugetului local pe acest an: „Primarul,
coordonatorul principal de credite, are ca sarcină
fundamentarea bugetului, a proiectului de buget pe
care-l înaintează Consiliul
Local
, spre aprobare sau respingere. Scoaterea
acestei sume din schemă ne creează serioase
dificultăţi în funcţionarea pe
viitor a societăţii noastre.


Mai mult, Gheorghe Marchiş a
ţinut să precizeze că
Prescom a ajuns într-o asemenea
situaţie şi datorită faptului că
primăria nu a plătit de aproape un an
subvenţiile şi gratuităţile de care
beneficiază o parte dintre călătorii
reşiţeni: pensionarii,
deportaţii, veteranii de
război
, persoanele cu
handicap şi donatorii de
sânge
.


În ceea ce priveşte starea transportului
local, directorul executiv al Prescom susţine
menţinerea tramvaielor în
municipiu pe motiv că: „Garniturile sunt
în stare bună, singura problemă este
cea a căii de rulare, deja
îmbătrânită, şi care are
nevoie de investiţii. Momentan nu există
lichidităţi, dar responsabil pentru aceste
lucrări este CL şi nu Prescom“.


Roxana Nafiru


[email protected]