Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Cele două formațiuni aflate în opoziție în Consiliul Local Caransebeș au explicat poziția pe care au avut-o votând candidatul PRO România pentru președinția ședinței pe următoarele trei luni!

Primarul Felix Borcean caracteriza, la finalul ședinței de săptămâna trecută, alianța dintre cele trei partide drept una „ciudată, de conjunctură, care nu va dura prea mult”. În replica, PNL Caransebeș îi transmite edilului că ședințele mai trebuie conduse și de alți membri, nu doar de către PSD.

„Conducerea ședintelor este asigurată prin rotație de toți cei 19 aleși locali, nu doar de membrii PSD, așa cum își doreste Felix Borcean și visează Florin Bogdea cu atâta ardoare. Dacă au memorie scurtă, le aducem aminte amândurora că din luna octombrie și până în prezent, timp de șase luni, ședințele de plen ale Consiliului Local Caransebeș au fost prezidate doar de PSD, aliatul primarului Felix Borcean, prin Bebe Iova și Valentin Dascălu. Un alt motiv tehnic este faptul că PNL și USR nu au propus un coleg ca președinte de ședință, că unul din cei propuși face parte din conducerea executivă (Bebe Pasere), iar consilierii liberali au lăsat la cheremul actualului primar să facă ce dorește, pentru a nu se victimiza și în acest an, așa cum are obiceiul mereu, că din cauza opoziției și a aurorei boreale, nu prea face nimic în municipiul Caransebeș”, au transmis liberalii, prin președintele Andrei Ungur.

Aproape similară a fost și poziția USR-PLUS Caransebeș, care anunță că nu se află în alianță cu Pro România.

„Dacă pentru primar votul consilierilor USR-PLUS pentru alegerea președintelui de ședință reprezintă o <<alianță ciudată>>, pentru USR-PLUS reprezintă un vot în conformitate cu principiile noastre. Am considerat că, după doi președinți de ședință de la PSD, votați inclusiv de noi într-o altă <<alianță ciudată>>, este necesar ca un alt partid să-și desemneze un reprezentant în această postură. Suntem ferm convinși că toate cele cinci partide reprezentate în consiliul local trebuie să ajungă, cel puțin o dată, să prezideze ședințele. Nu este un <<capăt de țară>>, într-adevăr, dar este un minim respect pe care îl datorăm cetățenilor care au votat aceste partide. USR-PLUS nu formează alianțe împotriva cuiva, consilierii USR-PLUS aprobă toate proiectele pe care le consideră benefice pentru oraș și pentru locuitorii acestuia indiferent de cine le propune. Amendamentele propuse de USR-PLUS și votate de consilierii PNL și PRO ROMÂNIA reprezintă dorințe ale alegătorilor noștri, dorințe pe care am promis că vom încerca să le rezolvăm”, au precizat și cei de la USR-Plus.

JCS-R.M.