Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Mărșăluitorii reșițeni vor participa sâmbătă la Campionatul Național de 50 de km marș pentru seniori și tineret, concurs ce va avea loc la Dudince, în Slovacia!

„Va fi o competiţie organizată de European Athletics, un concurs de tradiţie aflat la cea de-a 40-a ediţie în oraşul respectiv. Concursul va fi pentru noi campionat naţional, dar în acelaşi timp putem să spunem că este un mini-campionat mondial, întrucât la competiţie vor participa sportivi reprezentând 30 de ţări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia şi Africa. Mai multe ţări vor organiza campionatele naţionale în acelaşi timp: Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Mauritius şi, aşa cum am spus, România. La această competiţie vor participa trei sportivi reşiţeni: Marius Cocioran, Narcis Mihăilă şi Remus Rădoi, care vor forma şi o echipă de seniori pentru Clubul Sportiv Universitatea Reşiţa. De la acest concurs aşteptăm ca sportivii noştri care au mai participat la Jocurile Olimpice, mă refer la Marius Cocioran şi Narcis Mihăilă, să obţină timpi cât mai buni, timpi care să le asigure în rankingul mondial poziţii care să le permită participarea la Olimpiadă. Sperăm în primul rând să obţinem titlurile naţionale, individual şi pe echipe, aşa cum ne-am obişnuit, dar şi un punctaj cât mai bun în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Noi pornim cu speranţe mari, vrem să ne îmbunătăţim timpii, fiecare sportiv să obţină un personal best. Vom vedea în timpul cursei ce va fi, depinde şi de vreme, din ce am înţeles va fi destul de frig, în jur de un grad, e posibil chiar să ningă. Să sperăm că vom trece însă peste toate inconvenientele şi vom obţine timpi cât mai buni, de ce nu, chiar un record naţional”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.

JCS-Ștefan Moraru