CARAŞ-SEVERIN – Pentru etapele a II-a şi a III-a, sunt pregătite 20 de centre, însă doar 12 vor fi funcţionale în prima fază!
Pe lângă centrele deja funcţionale, 10 la număr, DSP a dat undă verde pentru începerea vaccinării populaţiei şi centrelor de la Slatina Timiş – Centrul Multifuncţional şi de la Ezeriş – Centrul Multifuncţional Soceni. „Şi aceste centre vor începe vaccinarea de luni, 15 martie 2021, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros. Aşadar, oamenii se pot înscrie de pe acum, ele sunt deja pe platforma naţională, deci se pot programa. Urmează să devină funcţionale încă trei centre, care sunt pregătite pentru momentul când vor veni noi vaccinuri. Este vorba de Anina – în incinta Centrului de Afaceri, la parter, Băile Herculane – Componenta Pecinişca, Nr.30 şi Oţelu Roşu – Casa de Cultură, Str. 22 decembrie Nr.1. Precizăm, de asemenea, că centrul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa va mai fi deschis doar până la sfârşitul lunii martie, fiindcă se va închide în 31 martie“.
Celelalte 10 centre funcţionale sunt: Școala Gimnazială Mihai Peia Reșița; Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița; Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița; Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș; Spitalul Județean de Urgență Reșița (se va închide la 31 martie); Spitalul Orășenesc Moldova Nouă; Spitalul Orășenesc Oravița; Centrul Medical Județean Reșița; Centrul Bocșa – Clădire Administrativă; Centrul Bozovici – Ambulatoriu Integrat.
Ar mai fi încă 5 centre pregătite, însă acestea nu sunt funcţionale: două la Caransebeş – Sala de Sport a Liceului Tehnologic Decebal (str. Libertăţii Nr.21) şi Sala de sport Valeria Borza a Şcolii Gimnaziale Nr.8 Str. Cazărmii Nr.1); două la Oraviţa – Sala de Sport a Liceului Tehnologic Mihai Novac (Str. Cloşca, Nr.10) şi Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale Romul Ladea (Str. Zona Gării, Nr.3); unul la Moldova Nouă – Ambulatoriu Integrat Spital Orăşenesc (Str. Sf. Varvara, Nr.1).
JCS-Alexandra Gorghiu