Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Două femei din cartierul aparținător Țerova au fost nevoite să sară, ieri, pe fereastra locuinței de frica unui bărbat de 58 de ani care le-a amenințat cu un topor!

Cele două femei sunt noră și soacră, nora alertând autoritățile după ce socrul său, sub influența băuturilor alcoolice, le-a amenințat cu acte de violență. Grupa de interveniție a jandarmilor a fost direcționată la fața locului, în jurul orei 16.40, bărbatul fiind găsit în curtea interioară a imobilului în care locuia. Era violent verbal și manifesta un comportament violent, fapt pentru care a fost încătușat.

„Din declarațiile celor două persoane a reieșit faptul că bărbatul a devenit violent și le-a amenințat cu toporul, ele fiind nevoite să se închidă în casă, iar acesta a început să lovească cu picioarele și chiar să încerce să spargă ușa. Temându-se pentru siguranța lor, acestea au sărit pe geam și au apelat sistemul unic de urgență 112. În situația de față au fost întocmite de către jandarmii cărășeni actele de sesizare a organelor de urmărire penală, iar lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au emis ordin de protecţie împotriva numitului B.I.“.

După încătușare, pe înregistrarea jandarmilor, printre înjurături, omul se vaită că și-a iubit mult soția, dar dă de data asta n-a folosit toporul, ca data trecută, povestea fiind o insinuare pusă la cale de un „handicapat“ de prin familie.

JCS-A.M.