REŞIŢA – În ultima perioadă, Reşiţa se confruntă cu o criză acută de locuinţe, fie că sunt ele pentru tineri sau sociale. Municipalitatea vrea să demareze construirea unor locuinţe pentru categoriile defavorizate în două cartiere: Marginea şi Stavila!
Un proiect aprobat de Consiliul Local Reşiţa într-o şedinţă de îndată a vizat un subiect spinos: construirea de locuinţe. Şi nu de orice fel, ci locuinţe sociale. Aleşii locali au votat extinderea stocului locativ şi aici ne referim numai la locuinţele pentru categoriile defavorizate, într-o zonă urbană catalogată cu numărul 4. Mai exact, aceste spaţii locative, pe care administraţia locală vrea să le construiască, urmează să fie amplasate în cartierele Marginea şi Stavila, unde procentul de populaţie aflată în risc de sărăcie este mult mai ridicat.
Valorarea totală a proiectului este în cuantum de 14.168.317,08 lei inclusiv TVA. Sursele de finanţare ale proiectului vor veni de la bugetul de stat – 10.454.707,18 lei, precum şi de la bugetul local – 3.713.609,90 lei, sumă aprobată de aleşii locali şi care reprezintă cofinanţarea municipiului Reşiţa.
Potrivit Programului de construcţii de locuinţe sociale conform Legii 114/1996, valoarea totală eligibilă din fonduri nerambursabile se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. Scopul programului este de a construi locuinţe sociale, deoarece la acest tip de spaţii locative chiria este subvenţionată de către stat şi se adresează în special unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege. Din păcate, numărul persoanelor care solicită o locuinţă socială este în ultima perioadă în creştere, deoarece nivelul de existenţă nu le permite accesul la o locuinţă proprietate personală sau eventual la închirierea uneia de pe piaţa liberă. Şi încă un aspect care trebuie luat în considerare: aceste locuinţe nu pot fi vândute.
JCS-Nicoleta Moraru