Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi pandemia a însemnat stat în casă şi, conform obiceiului, când stai acasă, ori numeri bani, ori faci copii, în anul 2020 am avut cel mai mic număr de naşteri în România din ultimii 100 de ani!

Întâmplător, am dat peste o statistică în care ni se prezenta trendul descendent al numărului naşterilor din ţara noastră. În mod deloc surprinzător, putem observa că în 2020 au venit pe lume cei mai puţini copii din ultimii 100 de ani. Trendul era în scădere de ani buni, copiind modelul occidental, unde tot mai multe persoane aleg să facă copii la o vârstă mai înaintată, pentru a-şi putea construi o carieră şi să-şi asigure astfel condiţii pentru creşterea copiilor. De asemenea, din 1989 încoace s-a înmulţit numărul naşterilor în afară căsătoriei, arătând că România se aliniază la valorile occidentale, anume nu mai dă nimeni doi bani pe cutumele prin care mamele necăsătorite erau ostracizate de societate.

Din aceeaşi statistică, observăm că în 2020, în Caraş-Severin s-au născut 1898 de copii, faţă de 2242 în 2019. Luna decembrie a lui 2020, cu cel mai mare număr de naşteri din anul trecut, a confirmat că starea de urgenţă din martie a fost… productivă din punctul acesta de vedere. Cum bani nu prea au avut să numere, românii au stat în casă şi au făcut copii, vorba aia… Vom vedea acum, in 2021 dacă statul în casă pe timp de pandemie a mai reaprins pasiunea în paturile românilor pe întreg parcursul anului trecut sau luna martie a fost doar o… pasiune trecătoare.

Aşa cum vă spuneam, anul trecut s-au născut în judeţ doar 1898 de copii. Miră oare pe cineva? Realităţile din Caraş-Severin nu încurajează pe nimeni să facă copii. De ce? Păi oferta de locuri de muncă este atât de variată şi cu retribuţii atât de bune, încât cărăşenii nu se pot decide pe care să o aleagă. Şi de la atâta indecizie, la un moment dat li se pune, îşi fac bocceluţa şi pleacă. Spre alte meleaguri, unde într-adevăr nu sunt salarii aşa mari şi nu sunt nici atâtea posturi, dar tocmai din lipsa variantelor aleg clasic şi de bine, de rău, au alte condiţii, gen accesul la sisteme sanitare şi educaţionale bine puse la punct.

În ritmul ăsta, judeţul nostru va ajunge uşor-uşor nepopulat. Numai bun de transformat într-o uriaşă rezervaţie naturală, unde râşii, urşii, lupii şi alte necuvântătoare vor trăi fără prezenţa copleşitoare şi toxică a omului. Să tot faci domenii schiabile şi puncte de atracţie turistică! Mai ştiţi clipul de acum vreo două săptămâni cu schiorul fugărit de urs pe la Predeal? Staţi să vedeţi ce-o să fie la noi! Schi hardcore, doar pentru profesionişti, care pot fenta sălbăticiunile. Poate sunt prea pesimistă, însă uneori, ca şi azi de altfel, mă întreb dacă şi când ne vom reveni? Judeţul ăsta chiar merită să fie populat, apreciat, trăit!

JCS-Nina Curiţa