REŞIŢA – După vizita la Ministerul Transporturilor, primarul Nelu Popa se declară fericit! Oficialii de la Bucureşti i-au dat undă verde să facă studiul de fezabilitate şi pe calea ferată Timişoara-Voiteni-Moraviţa!
Nelu Popa a făcut un scurt bilanţ al săptămânii precedente, care a debutat cu întruniri importante pentru urbe şi judeţ, chiar trecând de aceste graniţe, purtate inclusiv în capitală: „Luni şi marţi a avut un seminar pentru brandingul de oraş, cel de judeţ şi pregătirea a 250 de ani de foc nestins la Reşiţa, mărturiseşte primarul. Împreună cu colegii mei din Primărie şi din Consiliul Judeţean, am fost 30 de oameni, de dimineaţa până seara. Miercuri dimineaţă, la ora 6.00, am plecat la Bucureşti, am fost la Ministerul Transporturilor, pentru calea ferată Reşiţa-Timişoara, am avut o discuţie cu ministrul Bode, cu cinci directori de la CFR Infrastructură, cu directorul general Pintea, şi am convenit să facem al treilea protocol la nivel naţional, atenţie! Există un protocol cu CFR, la Cluj, pentru metrou, un protocol la Braşov, pentru metropolitan, şi al treilea protocol naţional va fi făcut între CFR Infrastructură şi Primăria Reşiţa, care va gestiona realizarea modernizării căii ferate Reşiţa-Bocşa-Voiteni-Timişoara şi Timişoara-Voiteni-Moraviţa“.
Edilul a ţinut să sublinieze: „Atenţie! Am convenit cu Ministerul Transporturilor şi cu CFR-ul să preluăm şi să realizăm noi studiul de fezabilitate inclusiv pentru calea ferată Timişoara-Voiteni-Moraviţa, ca să ne legăm de TNT, de o reţea europeană de transport pe Calea Ferată“.
Chiar dacă mărturiseşte că încă n-ar fi vrut să anunţe public această reuşită, Nelu Popa se declară deosebit de încântat: „Eu sunt foarte fericit! Nu am vrut încă să comunic acest lucru. Le mulţumesc celor de la Ministerul Transporturilor şi de la CFR pentru încrederea de a ne acorda nouă realizarea acestui proiect. Este primul proiect şi dacă se va face şi va fi un succes va fi un proiect pilot care va fi preluat în România. Evident că vorbim despre modernizarea căii ferate şi despre material rulant. Am propus locomotive cu propulsie pe hidrogen, pe care le vom studia acum în studiul de fezabilitate din Germania“, a explicat edilul, referindu-se la cele pe care le-a văzut recent, în căutarea train-tram-ului perfect pentru Reşiţa-Timişoara.
JCS-Antoniu Mocanu