REȘIȚA – Peste tot sunt oameni, cuvinte, gânduri. Toți așteptăm Sărbătorile. Doar grijile, stările sufleteşti şi realităţile diferă. Nici grijile de azi, nici incertitudinea de mâine nu trebuie să ni le umbrească. Gândiţi-vă la steaua care vesteşte înnobilarea sufletelor noastre şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă fure bucuria Crăciunului!
Sărbătorile de iarnă au darul de a evoca, într-un duios aparte, vârsta şi sentimentele copilăriei. Nimeni nu poate nega acest lucru. Amprenta emoţională a Crăciunului de atunci revine în simţirea oricărui adult de acum, trezind nostalgii candide, însoţite adesea de regretul unei transformări sufleteşti ireversibile. Dacă v-ar da cineva șansa să retrăiți un segment al vieții, așa-i că cei mai mulți dintre voi ați retrăi copilăria? Eu, cu siguranță, da. Mai ales acum în preajma Sărbătorilor. Acolo, în copilăria mea, zăpada își așezase haina-i imaculată peste tot… Bunica tocmai mă dojenise că iar am mănușile ude. Acolo, în copilăria mea, tocmai terminasem de pus pe masa de lemn covrigii, turta dulce, nucile și merele mici, dulci-acrișoare, pe care le-am primit la colindat…
Însă nu ne mai întreabă nimeni, nu vom mai retrăi ceea ce este ireversibil, dar putem mereu să păstrăm copilul din noi. Pentru că dacă îl păstrăm, atunci vom simți și bucuria a tot ceea ce înseamnă Crăciunul.
Când și dacă credeţi că nu aveţi destule, să vă gândiţi la cei care nu au mai nimic. Poate mulţi dintre noi nu avem chiar ceea ce ne dorim, dar dacă ne gândim la cei care mai au doar o clipă de trăit, la cei care nu au avut niciodată o casă, la cei care mor de foame, la cei care nu ştiu ce înseamnă Crăciunul, ne vom da seama că avem de toate. Şi să ştiţi că cei mai mulţi dintre cei care nu au mese îmbelşugate au un Crăciun mai fericit decât mulţi. Dacă apucaţi să daţi un cadou vreunui copil sărac, uitaţi-vă atent la sclipirea din ochii lui şi o să vedeţi cum arăta steaua ce lumina drumul magilor spre Betleem.
Să vă bucurați pentru ceea ce aveți, dar și pentru fericirea altora. Să mulțumiți pentru oamenii care rămân. Să nu îi uitați pe cei care nu mai sunt. Să aveți curaj să alinați durerile altora și să aveți puterea să le puteți duce pe ale voastre. Să vă rugați. Să priviți Cerul. Să vă iertați, să iertați și să credeți. În Dumnezeu, în oameni, în minuni, în secunde și în viață. Dar mai ales în voi. Să încercați să îi înțelegeți pe cei dragi și să nu le alungați sufletele. Să nu rămâneți ancorați în răutăți, să nu vă temeți să împărțiți zâmbete și să ștergeți lacrimi. Despre asta este viața, despre asta este Crăciunul. Despre iubire, iertare, renaștere, speranță, familie, bunătate, frumusețe, lumină…
Toți avem motive să așteptăm Crăciunul. Unii pentru cadourile de sub brad, alții pentru a dărui, alții pentru mâncarea bună și odihnă. Însă, să știți că dacă Crăciunul nu este în suflet, nu îl veți găsi nici sub brad. Pentru că steaua răsare acolo, în suflete!
JCS-Nina Curița