CARAŞ-SEVERIN – Începutul lunii decembrie a fost marcat de intervenţiile de tip SMURD, care ocupă mai mult de două treimi din totalul misiunilor şi intervenţiilor în situaţii de urgenţă, care au implicat salvatorii cărăşeni!
Din situaţia operativă prezentată de aceştia putem afla că „în perioada 1-6 decembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Semenic» al județului Caraș-Severin au gestionat un număr de 69 de misiuni și intervenții în situații de urgență, continuând în același timp seria de activități de informare și control, atât pe linia respectării normelor în domeniul prevenirii și răspândirii coronavirusului SARS-Cov-2, cât și a respectării normelor privind apărarea împotriva incendiilor“.
Cele mai multe din cele 69 de misiuni şi intervenţii au fost de tip SMURD (47). Ele au vizat, în 40 de cazuri, acordarea de asistenţă medicală de specialitate persoanelor cu diferite afecţiuni medicale sau de altă natură, în cinci cazuri s-a intervenit la accidente rutiere, într-un caz s-a acordat asistenţă unei persoane suspecte de Covid-19, iar în alt caz s-a asigurat transportul de persoane suspecte sau confirmate.
Legat de cele cinci accidente rutiere, într-unul din ele, s-a intervenit în cazul unei persoane cazute în stradă, la Caransebeş, în urma lovirii acesteia de către un autovehicul; la Reșița, un accident s-a produs între două autoturisme, incidentul fiind fără persoane încarcerate, iar pompierii au asigurat măsurile PSI la faţa locului; la Fîrliug, alt accident produs între două autoturisme s-a soldat cu o victimă care a fost preluată ulterior de către echipajul de la Ambulanţă și transportată la spital; tot la Caransebeş, s-a intervenit în cazul unui biciclist căzut după ce a fost lovit de un autoturism, acesta suferind un traumatism toracic, fapt pentru care a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Caransebeș; iar la Plugova, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un autocamion, o persoană a suferit un traumatism abdominal, fiind preluată de către echipajul de la Ambulanţă.
JCS-A.M.