Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Chiar dacă s-ar crede că reabilitarea „Podului de la Vamă“ durează cam mult, am fost asiguraţi că operaţiunea este în grafic, fiind vorba despre migala unei lucrări de artă! 

Mulţi dintre cei care trec prin zona Centrului Civic şi traversează Podul de la Cultural, se întreabă de ce lucrările de reabilitare durează atât de mult. Despre când se vor încheia lucrările ne-a vorbit primarul Reşiţei, Ioan Popa: „În principiu, termenul lor de finalizare a lucrărilor este undeva în luna aprilie, mai, dacă nu mă înşel. Ei au un termen destul de larg acolo, noi i-am rugat să încerce să dinamizeze lucrările, chiar dacă au termen încă mult de acum. Avem promisiunile firmei Hidroconstrucţia, pentru că ei lucrează la acest pod, că fac tot ce le stă în putinţă astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă de timp să finalizeze acolo, pentru că există disconfort“.

Întrebat de ce durează atât de mult, edilul a precizat: „Pentru că sunt nişte lucrări pe care cetăţenii nu le văd în mod curent şi vă explic. S-au relocat ţevi magistrale de apă, ţevi de gaz, s-au făcut subtraversări pe sub Bârzava. După aceea s-a suspendat podul metalic, s-a ridicat cu totul de pe postamentul lui de beton şi au fost făcute nişte lucrări la partea metalică de jos. Pentru că are o vechime destul de mare, aproape 100 de ani, şi metalul de acolo a fost afectat de intemperii şi a trebuit să facem nişte tratamente la tot metalul ăsta. După aceea, s-a făcut sablare, vopsire în câmp electrostatic, sunt nişte proceduri. Este un monument de artă şi nu poate fi pur şi simplu lucrat într-o viteză foarte mare. Sunt lucrări de artă care trebuie făcute cu minuţiozitate. Urmează să punem un pavaj de piatră cubică pe pod şi pe laterale, sunt nişte parapeţi, la fel nişte pavaje de-astea de piatră naturală“.

JCS-A.M.