Caraş-Severin, Romania


Din cauza unei sobe şi a unui coş
necurăţat, în seara zilei de joi, 16
aprilie, un incendiu a distrus un imobil de
locuinţe sociale, vechi de peste 100 de ani, unde
locuiau 49 de persoane.


Incendiul a izbucnit în jurul orei 20.00 şi
datorită structurii din lemn a imobilului,
flăcările l-au cuprins aproape în
totalitate. La faţa locului au sosit
pompierii militari cu trei
autospeciale. O mare problemă a constituit-o lipsa
unei surse de apă, pompierii fiind nevoiţi
să o tragă din galeria unei
mine părăsite de la o
distanţă de peste 300 de metri. 49 de
persoane, din care 30 de copii, cu vârste
între 4 luni şi 18 ani, au fost afectate de
nefericitul incident. Oameni necăjiţi,
fără venituri, fără alte
posibilităţi şi cu destule alte probleme
pe cap. În clădire nu se mai poate locui
şi, temporar, au fost mutaţi în
Căminul Cultural. Au rămas doar cu hainele de
pe ei, nu au reuşit să salveze absolut nimic.
„Cum ne vedeţi aşa am rămas. Nu am
apucat să luăm nimic“ ne-a spus Mioara
Dumitru. Tiberiu Varga, tatăl a doi copii ne-a
spus: „nu mai avem nimic“. Nu că
înainte avea mult, dar pentru ei reprezeta totul.
Cei mai mulţi trăiau de pe o zi pe alta, sau
din alocaţiile copiilor. „Trăiam cu 360
de lei e una patru persoane. Abia ne mai
descurcam“ ne-a mai spus Mioara Dumitru.


Autorităţile locale au venit în
sprijinul celor afectaţi. Angajaţi din cadrul
Direcţiei de Asistenţă Socială,
Direcţiei pentru Întreţinerea
Patrimoniului, Direcţia pentru Administrarea
Patrimoniului, AquaCaraş şi
chiar primarul Mihai Stepanescu au
fost vinerila locul incidentului pentru a vedea starea
imobilului şi a discuta cu cei afectaţi.


„Am avut azi dimineaţă o
întâlnire la primărie. Am
hotărât că le vom oferi tot ajutorul de
care au nevoie. Acum sunt cazaţi la
Căminul Cultural. O să le
mai aducem saltele. Au şi mâncare. Le vom da
şi un ajutor financiar în valoare de 1.300
de lei de familie. Pe viitor am hotărât
să cumpărăm câteva corturi
militare şi de asemenea, am discutat cu cei de la
Drumuri Judeţene pentru a prelua
clădirea afectată şi a o renova.
Dacă ei nu vor fi de acord le vom impune să o
refacă“.


Nu în ultimul rând, Primăria
Reşiţa
le va reface toate actele,
gratuit.