Caraş-Severin, Romania

VERENDIN – După cum Jurnal CS şi CAON au scris, în 12 octombrie, un bărbat din Verendin, de 49 de ani, a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani și i-a dat foc!

Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital cu răni grave. Bărbatul a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției pentru cercetări și dispunerea măsurilor legale, care se impun. Iar măsura care a fost luată imediat după faptă, deşi omul a fost acuzat de tentativă de omor, a fost cea a controlului judiciar. În 19 octombrie, procurorul de caz a formulat propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive privind pe inculpatul M. P. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. 1 Cp rap. la art. 188 alin. 1 Cp, raportat la probele noi administrate în cauză şi gradul de pericol social al faptei comise.

„Joi, 22 octombrie, Tribunalul Caraş-Severin a respins propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, soluţie faţă de care unitatea noastră a declarat contestaţie tot în data de 22 octombrie. Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie“, ne-a precizat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Laura Iancu.

JCS- L.A.