Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Cea de-a doua tranşă din acest sezon repartizată pentru judeţul nostru de Ministerul Sănătăţii va fi distribuită medicilor de familie şi cadrelor de ordine şi apărare publică!

Dacă prima tranşă, care a sosit la mijlocul lunii septembrie, a fost destinată personalului din sistemul medical, cu precădere celor care se află în prima linie, marţi au sosit şi vaccinurile destinate populaţiei cu risc, precum şi cadrelor din structurile de ordine şi apărare publică ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale. Reamintim că în prima tranşă s-au primit 4.080 de doze, cea de-a doua tranşă fiind mai consistentă, respectiv 6.254 de doze. Dacă se adaugă şi cele 500 de doze primite înainte să sosească şi cea de-a doua tranşă, până acum, din totalul de 36.000 de doze de vaccin antigripal, cât ar fi necesar judeţului Caraş-Severin, potrivit cartagrafierii, s-au primit 10.580 de doze de vaccin antigripal. Medicii de familie vor imuniza cu prioritate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, precum şi gravide.

Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin va împărţi dozele în funcţie de cartagrafiere: „Această a doua tranşă, a precizat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, este destinată medicilor de familie, care au liste cu pacienţii vulnerabili. De asemenea, o mică parte va fi distribuită cadrelor din structurile de ordine şi apărare publică, care desfăşoară activităţi de supraveghere pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, respectiv cadre ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale“.

Următoarea tranșă de vaccin antigripal se va distribui gratuit de la Ministerul Sănătăţii în prima parte a lunii noiembrie. Cât priveşte farmaciile, ministrul Nelu Tătaru spune că aproximativ 800.000 de doze vor fi în acest sezon, însă vaccinul antigripal nu se găseşte nici acum în farmacii. Asta din cauză că România a fost o piaţă inconstantă pentru producători, campaniile antivaccinare atrăgând, din păcate, mulţi adepţi. În condiţiile în care cererile din alte state depăşesc capacitatea de producţie, România nu reprezintă o prioritate, aşa cum spun reprezentanţii importatorilor. În continuare, farmaciile fac liste cu precomenzi, însă şansele ca acestea să fie onorate sunt puţine.

JCS-Alexandra Gorghiu