REȘIȚA – Pentru a doua etapă la rând, Progresul Ezeriș nu a intrat pe teren în campionatul Ligii 3, Seria 8!
Dacă în partida de acum două săptămâni cărășenii au avut cazuri de COVID-19 la echipă, de această dată partida cu Crișul Chișineu Criș a fost pierdută la „masa verde” deoarece ambulanța prezentă la meci nu a avut medic. Comisia de Disciplină și Etică a FRF, conform regulamentelor în vigoare, a acorda 3-0 pentru formația din Arad.
„La meciul cu Crișul am urmat exact aceleași proceduri și cu Ambulanța și cu Jandarmeria, precum la partida cu Dumbrăvița. Am făcut solicitarea scrisă pe 30 septembrie la ora 9:15 și ne-am trezit sâmbătă fără asistență medicală. În prima fază, ni s-a spus că nu am făcut solicitare, iar când le-am spus data și numărul solicitării au spus că nu au medici și ambulanțe disponibile. Asta era sâmbătă, la ora 14:48. În momentul acela, izolat fiind la domiciliu, l-am sunat pe profesorul Felix Borcean, primarul Caransebeșului, iar în 8 minute a apărut la stadion Ambulanța, dar numai cu asistent medical, fără medic. Aceștia au transmis delegatului nostru că nu este niciun medic disponibil, doi fiind plecați cu pacienți COVID la Timișoara. Cum să explicăm noi unor copii de 17, 18, 19 și 20 de ani, care fac zilnic naveta 90 km la antrenamente, la Caransebeș, că nu pot disputa un joc de Liga 3 pentru că unii angajați ai statului român așa înțeleg să își facă meseria?! Sau că, tipic românesc, pe lângă orice solicitare, pentru ca lucrurile să meargă normal trebuie să se și intervină cu telefoane. Probabil va trebui să solicităm sprijinul Serviciului de Ambulanță Timiș dacă la noi în județ nu se dau doi bani pe astfel de evenimente. Acum suntem într-o situație grea, suntem dărâmați și de necazul colegului nostru, domnul vicepreședinte, căruia i-a decedat mama, suntem alături de el. Vom încerca să strângem rândurile, să ne ridicăm, să mergem mai departe, aceiași nebuni care am dus echipa aici. Trebuie să o și menținem în Liga 3, nimic nu este pierdut, suntem obligați să mergem înainte”, a declarat pentru liga2.prosport Cristian Șodâncă, președintele echipei Progresul Ezeriș.
JCS-Ștefan Moraru