Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aflat la prima ediţie, festivalul se va desfăşura în perioada 8 – 11 septembrie, în program fiind 20 de spectacole. Evenimentul este organizat de Teatrul Da din Reşiţa, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reşiţa şi Nevo Parudimos, copiii, părinţii şi bunicii fiind aşteptaţi zilnic, între orele 17.00 – 20.00, în Parcul Tricolorului, pentru a se bucura de personaje de poveste!

„În cadrul festivalului, precizează directorul Teatrului Da, actorul Dan Mirea, vor veni trupe de teatru din toată ţara, care ne vor ajuta să creăm un cadru festiv de pomină“. Sunt programate câte patru spectacole pe zi, intrarea fiind liberă, însă pe lângă spectacole vor fi organizate, de asemenea, ateliere şi workshop-uri.

JCS-A.G.