BĂUȚAR – După ce în urmă cu câteva zile doi tineri din Marga și-au pierdut viața într-un grav accident, noaptea trecută s-au înregistrat alte două victime pe DN 68. De data aceasta a fost vorba de doi pompieri din Mehedinți care au murit într-un alt accident produs în jurul orei 2 noaptea, la Băuțar!
Din primele cercetări rezultă că în timp ce un bărbat de 40 de ani din Drobeta Turnu-Severin conducea un autoturism din direcția Hațeg către Caransebeș, la km 32+58 m, a părăsit partea carosabilă intrând în colțul stânga spate al unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, parcat regulamentar în afara părții carosabile. În urma impactului extrem de violent, atât conducătorul auto cât și pasagerul dreapta față, tot un bărbat de 40 de ani din Drobeta Turnu-Severin, și-au pierdut viața!
Nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului, polițiștii continuând cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs. Nu este exclus ca șoferul să fi adormit la volan!
Cei doi bărbați erau pompieri activi în cadrul ISU Mehedinți. „Cuvintele sunt puține pentru a descrie faptele acestor OAMENI, care s-au dovedit a fi eroi prin acțiunile întreprinse în sprijinul semenilor, nu numai la locul de muncă, dar mai ales în timpul liber. Pentru ei, vocația de a fi pompier s-a reflectat permanent în activitățile desfășurate, reușind să redea speranță celor aflați la nevoie și, mai mult decât atât, să dăruiască cel mai de preț dar – “VIAȚA” , atât pe timpul intervențiilor, cât și prin implicarea în numeroase campanii de donare de sânge”, a fost mesajul postat pe Facebook de salvatorii din județul vecin.
FOTO: Tractări Auto HLH