Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Sub acest generic, auto-intitulata enclavă culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc va găzdui timp de o săptămână o serie de evenimente culturale!

Festivalul IzolArtFest se va desfăşura în perioada 25 – 30 august 2020 şi este organizat de Primăria Sasca Montană, Primăria Ciclova Română, Hugo Models Management și Asociația Culori cu suflet, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș – Severin. Vor avea loc lansări de carte, expoziţii, teatru, stand up şi muzică.

Colonizată în ultimii ani de artiști și oameni de cultură din Timișoara, zona a găzduit, aproape în fiecare an, evenimente dintre cele mai diverse susținute de profesioniști în artele spectacolului, arte vizuale, muzică, dintre acestea ieșind în evidență școala de management cultural, inițiată în 2017. Criza pandemică din acest an i-a determinat pe organizatori să-şi redefinească evenimentul, argumentând: „Din păcate, anul 2020 a adus întreaga lume într-un punct în care este nevoită să își redefinească prioritățile, dar și să găsească formule valide prin care să își poată duce mai departe viața de zi cu zi, sub toate aspectele ei. Iar unul dintre aceste aspecte este Cultura, unul dintre domeniile cele mai greu încercate ale acestui an. Drept urmare, ceea ce în mass-media națională a fost numit Fenomenul Socolari nu a mai putut fi dezvoltat în acest an, dar oamenii locurilor au căutat o variantă viabilă, prin care acest fenomen să nu fie cu totul întrerupt, propunând autorităților publice locale ale comunelor Sasca Montană și Ciclova Română implicarea, alături de sectorul cultural privat, în organizarea unui festival de muzică și teatru intitulat sugestiv IzolArt Fest. Ideea a fost îmbrățișată imediat, autoritățile locale dând dovadă că au înțeles pe deplin, atât importanța vieții culturale construite în timp în enclava Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc, cât și cea a parteneriatului public – privat în dezvoltarea socială și economică a zonei“.

Directorul artistic al festivalului, reputatul regizor Ștefan Iordănescu (unul dintre membrii fondatori ai școlii de vară de management cultural și ai hub-ului cultural din zona Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc) propune un program divers şi atractiv: marţi, 25 august, la Casa Fikl – Socolari, de la ora 19,30 – prezentare a lucrărilor și un tur al atelierului pictorului Gheorghe Fikl, cu, despre și în prezența artistului, gazda serii; de la ora 20,30 – Teatrul Dramaturgilor Români prezintă piesa „Nu sunt eu“ cu Maia Morgenstern; Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză; Scenografia: Adriana Grand; de la ora 22.00 – Concert VanDerCris; miercuri, 26 august, la Casa Ţeicu – Ilidia – atelier de creaţie Sepi&Grama, de la ora 20.30, Carpathian Garden, de Radu Iacoban, cu Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban; de la ora 22.00 – Concert Mircea Baniciu; joi, 27 august, pe platoul din faţa Casei de Cultură Potoc, de la ora 20.30 – Stand Up Comedy cu Diana Roşca – Neîmblânzirea Scorpiei; de la ora 22.00, poezie cu Zoltan Octavian Butuc; vineri, 28 august – Casa Fikl – Socolari, de la ora 19.00, lansare de carte în prezenţa autorului „Istoria Banatului“ de Victor Neumann; de la ora 20.00 – Concert Fi(i)klasic la Fikl – Evelin & Marius Roman-Ana Molnar, Simion Novac, Victor Părău; de la ora 22.00 – Aualeu Timişoara Huooo!!! Sâmbătă, 29 august, pe platoul rock de la Sasca Montană, ora 20.00 – 8 Light Minutes; de la ora 21.00 – Haos; de la ora 22.00 – Burning Table; duminică, 30 august, pe platoul rock de la Sasca Română, ora 20.00 – Leslie Wolf and The Groovemakers; de la ora 21.00 – Mike Altrin & Toni Kühn & Friends; de la ora 22.00 – The Different Class.

JCS-A.G.