REŞIŢA – Marţi, 4 august, a fost predat constructorului amplasamentul pentru realizarea investiţiei ce vizează „Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa”. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 18 luni!
Proiectul prevede, pe lângă extinderea cu un nou corp de clădire și reabilitarea spațiului existent, și achiziționarea de echipamente medicale specifice.
„Finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 –2020, proiectul a avut o valoare totală inițială de 7,5 milioane lei, finalizarea acestuia nefiind, însă, posibilă fără suplimentarea cu alte 1,8 milioane lei din bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin. Valoarea proiectului, în momentul de faţă, a ajuns la 9,3 milioane lei“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu.
JCS-N.C.