Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Un accident rutier a fost raportat pe DN 6, la Slatina Timiș, la primele ore ale dimineții, când o cisternă încărcată cu bitum lichid s-a răsturnat în afara părții carosabile, cu scurgeri de lichid, dar fără incendiu, și cu o persoană încarcerată!

Circulația în zonă a fost oprită temporar, iar la fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri din Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un SMURD, precum și un echipaj CBRN din Reșița (Chimic, Biologic, Radioactiv și Nuclear) și o ambulanță. Bărbatul descarcerat din cabina cisternei era conștient, cooperant și a fost preluat de echipajul de pe ambulanță.

„Scurgerea de bitum din cisternă nu poate fi oprită din cauza poziției în care se află aceasta. Situația este evaluată de Garda de Mediu CS și echipajul CBRN care, în funcție de evoluția situației, vor lua măsurile necesare pentru limitarea efectelor produse de scurgerea de bitum. Din informațiile primite de la Secția de Drumuri Naționale Caransebeș, spre locul incidentului se deplasează o automacara de la Lugoj pentru a se încerca repunerea pe roți a cisternei“, informează cei de la ISU.

Tot în această dimineață a avut loc un accident rutier pe DJ 572, între Berzovia și Ersig, unde un ansamblu format din camion și remorcă (cu stupi cu albine) s-a răsturnat în afara părții carosabile. Nu au fost persoane rănite însă s-a acționat pentru repunerea ansamblului pe roți, circulația nefiind blocată.

JCS-A.M.