CARANSEBEȘ – Atleta Liliana Dragomir s-a pregătit în perioada pandemiei și așteaptă cu nerăbdare primele concursuri din acest an!
„La începutul pandemiei mi-a fost un pic frică, dar eu mi-am făcut declarație și tot m-am dus să alerg, să mă pregătesc în continuare. Pe toată durata pandemiei m-am antrenat prin parcuri și prin păduri. O să văd la ce concursuri voi participa pentru că maratoanele nu se iau în considerare. Ce este sigur este că vreau să concurez, îmi lipsește competiția. În luna septembrie sau în octombrie cred că voi concura, deocamdată datele nu sunt sigure. În acest moment sunt într-un mare progres, la antrenamente mă mișc foarte bine și pot spune că volumul pe care l-am acumulat este foarte mare. Am ajuns să aleg 600-700 de km pe lună, ceea ce este enorm și acest lucru este benefic pentru un viitor maratonist. De asemenea, am făcut și bucăți de 500, 800, 2000 și 10 000 de metri. În timpul pandemiei m-am pregătit prin zona Teiuș, am încercat să mă antrenenez în locuri unde nu erau foarte mulți oameni. În acest moment mă pregătesc pe stadion, unde vin mulți oameni să alege. Totuși, alergarea pe stadion se face conform regulilor. Este bine că nu mă suprapun cu ceilalți sportivi la antrenamente. Obiectivul meu este prezența la Jocurile Olimpice și sper să îndeplinesc baremul. Vreau să concurez la proba de maraton. Baremul este din câte știu de 2 ore și 29 de minute, dar nu vreau să greșesc. În această perioadă m-am relaxat puțin și știu că până la data de 1 decembrie se vor mai schimba lucrurile. Maratonul are o distanță de 42 de km și 195 de metri”, a declarat atleta Liliana Dragomir.
JCS-Ștefan Moraru