MUNTELE MIC – Omul de afaceri Horațiu Buna anunță că cea mai înaltā clādire din România situatā la 1500 de metri altitudine e foarte aproape de reabilitare. Fostul partener al acestuia, Romeo Dunca, spune însă că Hotelul Sebeș, cu cele nouă etaje, va rămâne „un dinozaur mort și în următorii 10 ani”!
Ruina Hotelului Sebeș tronează de ani buni pe Muntele Mic, toate încercările de pînă acum, mai mult decât timide, de a-l repune pe roate soldându-se cu eșecuri. Acum, omul de afaceri Horațiu Buna, care deține hotelul amintit, spune că are un proiect pentru revitalizarea acestuia, ba mai mult, vrea să dea autorităților vechiul telescaun, nefolosit la fel de ani buni. Mingea, mai adaugă Buna, este la politicienii locali și județeni, indiferent de partid, în condițiile în care Muntele Mic a fost declarată recent stațiune turistică de interes național.
„Imaginea stațiunii Muntele Mic e pe cale să sufere cea mai mare schimbare din ultimii ani. Dacă acest proiect va fi realizat, vom avea un ansamblu hotelier si rezidențial cu aproximativ 400 de paturi, o zonă de servicii de aproximativ 3000 de metri pătrați care va cuprinde restaurante, baruri, spa, magazine, școală și tabără de schi, închiriere și depozitare echipamente sportive, sedii ale Salvamontului, Jandarmeriei, Poliției Locale, punct medical și altele. Avem posibilitatea de a da autorităților locale și județene cel mai lung telescaun din România pentru a cărui înlocuire cu o telegondolă există o Hotărâre de Guvern, care trebuie doar finanțată. Fac apel la toți politicienii, indiferent de partide, să ajute la dezvoltarea Muntelui Mic”, a precizat Buna.
Fostul partener al acestuia și cel mai important investitor de pe Muntele Mic în ultimii ani, Romeo Dunca, taie însă din fașă proiectul lui Buna pentru Hotelul Sebeș, pe care-l consideră un fiasco. Dunca își sfătuiește fostul partener ca înainte de a visa proiecte de milioane de euro, să facă în așa fel încât să realizeze minimul necesar pentru un turist care urcă la Muntele Mic.
„Câteva toalete civilizate în parcarea unde vin mii de oameni sunt obligatorii înaintea oricărui plan futurist. Asfaltarea parcării ce aduce mai mulți bani câteodată chiar decât teleschiul e obligatorie pentru ca turiștii să nu înoate în noroi. Hotelul Sebeș a fost un fiasco de la inaugurare și va rămâne un dinozaur mort și în următorii 10 ani. 7 milioane de euro e un minim necesar pentru a-l readuce la viață și puțin probabil să se găsească un pasionat să arunce acești bani. Lăsați turiștii, nu-i mai aburiți cu OZN-uri. Mai bine să-și pregătească cauciucuri de iarnă și cizme pentru noroiul din parcare la iarnă decât vise cu gondole încălzite. Sau să ne rugăm ca frații Halipi să mai găsească niște bani să facă partea lor de parcare, așa cum au renovat Hotelul Dor De Munte. La superlative!”, a concluzionat Romeo Dunca.
Hotelul Sebeș a fost construit în anii ’80, pe vremea comunismului, și a fost deschis turiștilor în 1987, funcționând până în 1998, când a fost închis definitiv. Mulți oameni ai muntelui consideră și astăzi că o clădire de anvergura Hotelului Sebeș, la o înălțime de 1500 de metri, este total nepotrivită. Ce va reuși Horațiu Buna, dacă va reuși, cu siguranță vă vom prezenta la momentul oportun…
JCS-N.C.