CARAŞ-SEVERIN – Începând de azi, 15 mai, după cum a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela, România este în stare de alertă!
Printre măsuri, purtarea măștii va fi obligatorie în spații închise. Este încurajată în continuare munca de acasă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, angajatorii trebuie să asigure măsuri de protecție, inclusiv program decalat, dacă au peste 50 de angajați. Terasele și restaurantele rămân închise. Produse alimentare și băuturi pot fi preparate și vândute în regim de drive-in și take away, ca și până acum. Mall-urile de peste 15.000 de metri pătrați rămân închise, cu excepția magazinelor care au funcționat și pe perioada stării de urgență.
Cei care sosesc în țară vor intra în izolare la domiciliu. Cei care vor să stea separați de familie sau încalcă izolarea vor intra în carantină. Pot fi carantinate clădiri, zone sau localități.
Este permisă deplasarea persoanelor în afara locuinței în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii. Parcurile se vor deschide, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.
Se instituie interdicția deplasării în afara localității sau a zonelor metropolitane cu următoarele excepții: deplasare în interes profesional, inclusiv între locuință și locul de de desfășurare a activității profesionale, deplasare în scop umanitar sau voluntariat, pentru activități agricole, pentru comercializare de produse alimentare, pentru administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente, centre de tratament, asistență medicală, îngrijirea unei rude, asistența persoanelor vârstnice, bolnave, sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie.
Școlile rămân închise. Măsurile luate vor fi evaluate după două săptămâni.
Declaraţia pentru starea de alertă o puteţi găsi AICI
JCS-Nina Curiţa