BĂUŢAR – Anchetele care vizează incendiul din Băuţar nu sunt nici pe departe finalizate. Despre subiect, prefectul Cristian Gâfu a vorbit în două recente conferinţe de presă, într-una dintre ele prezentând şi câteva din rezultatele din această fază a anchetei!
Este vorba despre „rapoartele de control făcute de către Garda Forestieră, am solicitat nişte puncte de vedere şi un control de la şi de la Direcţia Agricolă, şi de la APIA Caraş-Severin, pentru a vedea păşunile afectate. Garda Forestieră va efectua, în luna septembrie, un alt control, pentru că după şase luni se vede gradul de afectare a vegetaţiei. Deci nu ne rezumăm la acest control!“.
Prefectul judeţului a vorbit despre transmiterea materialelor pe care le-a primit, însoţite de o adresă, pentru sesizarea organelor penale, pentru verificarea existenţei unor fapte penale, „pentru că pe mine m-a deranjat de la început faptul că incendiul a început de marţi şi a fost sesizat abia vineri seara verbal, şi sâmbătă printr-o adresă Gărzii Forestiere. (…) Există vreo 50-60 de hectare de păşune afectate, am solicitat ca APIA, Garda de Mediu, care au competenţă, să verifice dacă a pornit din acele păşuni. Pentru că sunt două aspecte, doresc ca persoanele respective, dacă au pus focul ele, cu rea credinţă, să nu poată să-şi ia subvenţiile, pentru că este o fraudare a legii. Al doilea aspect, trebuie să vedem dacă de la incendiul pus la păşunile limitrofe Ocolului Silvic s-a extins la pădure“.
Potrivit prefectului Cristian Gâfu, ţinând cont de suprafaţa mare afectată, controlul final al pompierilor nu este încă finalizat. Atunci când el va fi gata, „va ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru că acest parchet şi IPJ Caraş-Severin vor fi sesizate“.
Deocamdată, în sfera concretului, Garda Forestieră a aplicat o măsură, sancţionând contravenţional cu avertisment SC Ocolul Silvic Valea Bistrei SRL, fiind dispusă încă una, cea de reîmpădurire pe cheltuiala aceleiaşi ocol privat. Iar din informarea transmisă de APIA am putut afla că incendiile diminuează oricum nivelul subvenţiei, excluderea de la sprijin fiind aplicată în cazul în care se demonstrează acţiunea deliberată.
JCS-Antoniu Mocanu