Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De când stăm la izolare-carantină sau mai ştiu eu ce formă de distanţare socială, avem timp să citim tot felul de ştiri, statistici şi povestiri, mai mult sau mai puţin interesante! 

Că poluarea a scăzut dramatic, că stratul de ozon se reface intr-un ritm ameţitor, că au revenit delfinii în Veneţia şi unicornii în Narnia sau alte năzdrăvănii. Una din cele mai comentate chestiuni este reducerea poluării, datorată numărului mic de maşini care circulă în această perioadă.

Am făcut un drum până la Timişoara şi am constatat că într-adevăr numărul de maşini de pe şosea a scăzut dramatic. Dar nu şi pericolele. Cele mai multe din autoturismele pe care le-am întâlnit pe traseu mergeau cu mult peste viteza legală. Cred că oamenii uită că odată cu instituirea stării de urgenţă, nu s-au ridicat restricţiile de viteză. Au impresia că acum, dacă sunt mai puţini şoferi pe drum, pot să-şi etaleze calităţile de piloţi de curse după bunul plac, considerând că riscul unui accident e diminuat. Nimic mai greşit, dragi şoferi! Din contră, gândirea asta de „sunt singur pe şosea, merg cum vrea schimbătorul meu“ vă poate băga în spital sau chiar la subsolul acestuia. Şi nu doar pe dumneavoastră, ci şi pe alţi participanţi la trafic, complet nevinovaţi. Şi nu din cauza coronavirusului, ci din cauza prostiei. Covid sau nu, legile fizicii nu se schimbă şi cu cât viteza este mai mare, cu atât riscul unui accident este mai ridicat şi urmările lui pot fi mai dezastruoase. Undeva pe drumul spre Timişoara, cum mergi dinspre Reşiţa, pe partea stângă este o maşină tăvălită şi abandonată în câmp. Semn că şi în plină pandemie accidentele sunt prezente pe şosele.

Ştiu, suntem cu gândul la măşti de protecţie, la distanţare socială, izolare, dar haideţi, atunci când suntem la volan, să lăsăm coronavirusul la o parte şi să conducem responsabil. În această perioadă spitalele chiar au nevoie de o pauză de la a trata accidentaţi grav. Dacă vă gândiţi că vine apocalipsa şi nu prea vă pasă de viaţa voastră, măcar de chinul sanitarilor să ţineţi cont şi să conduceţi prudent. Şi dacă nu vă puteţi abţine, atunci STAŢI ACASĂ! Pentru că indiferent de natura situaţiei actuale, există viaţă şi după COVID-19… şi viaţa merită trăită! De pe E70, vă doresc drumuri liniştite şi multă sănătate!

JCS-Victor Mirea