Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Nu mai puţin de opt poduri pietonale sunt gata să unească ambele maluri ale râului, între promenada existentă şi cea care se va construi pe celălalt mal al Bârzavei!

Cu sau fără greutăţi şi limitări, viaţa Cetăţii de Foc îşi urmează cursul, iar municipalitatea îşi vede în continuare de proiectele menite să schimbe faţa urbei. Avem deja o promenadă apreciată de reşiţeni, aşa că vom mai avea una, mai ferită de traficul urban, pe celălalt mal al Bârzavei. Primarul Ioan Popa ne explică: „Vorbim acum de malul drept al Bârzavei, ceea ce s-a actualizat ca indicatori tehnico-economici, privesc zona de la Bazinul de înot din Luncă, pe lângă malul drept al Bârzavei, pe lângă terenurile de tenis în jos, până în Bucla Bârzavei. Mai exact, merge până în zona în care Bârzava coteşte dreapta, între OMV şi MOL, unde e parcarea aia. În această iniţiativă avem proiectat un pod pietonal. De fapt, pe toată zona asta sunt opt poduri pietonale. Şi noi discutăm despre promenadă şi podurile pietonale“.

Edilul spune că nu există nicio porţiune care să îngusteze sau să sugrume promenada, tot tronsonul având lăţimea necesară, chiar dacă vorbim şi de o zonă de protecţie a Căilor Ferate Române: „CFR-ul are două zone de protecţie, una de 20 de metri, alta de 50 de metri, de construcţie sau de siguranţă. Însă promenada – o alee de circulaţie şi o pistă de biciclete – nu face parte din categoria autorizărilor de construcţii definitive. Deci nu vorbim de construirea unei clădiri, a unei case. Atâta timp cât pe lângă o pistă de biciclete şi o promenadă pietonală pui un gard de separaţie cu CFR-ul, astfel încât să pui în siguranţă pe cei care merg în zonă, nu există impedimente din punctul meu de vedere. Am discutat asta la CFR, şi la Regională, şi la Infrastructură, la Bucureşti, şi nu sunt probleme“.

Deocamdată, noua alee de promenadă pregătită pentru reşiţeni este în căutare de finanţare: „Practic, şi acest proiect este pregătit pentru oricare dintre cele două posibilităţi de finanţare: PNDL sau fonduri europene“, a încheiat primarul Ioan Popa.

JCS-Antoniu Mocanu