ROMÂNIA – De azi, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă sau pentru a merge la serviciu!
Președintele Klaus Iohannis a anunțat azi, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban, cu Marcel Vela, şeful MAI, şi cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. Președintele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. Armata va sprijini Poliția pentru a asigura respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.
„Am evaluat situația care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă, situația creată, evident, de epidemia de coronavirus. Am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției. Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”. Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligați“, a spus şeful statului.
De asemenea s-a convenit să fie folosită și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție. Toate restricţiile ce vor fi cuprinse într-o ordonanţă militară, semnată de ministrul de Interne, Marcel Vela, care intră în vigoare de miercuri, 25 martie 2020.
JCS-Nina Curiţa