REŞIŢA. Pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus, la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin s-au luat măsuri de prevenire, printre care restricționarea accesului persoanelor străine în clădirea Palatului Administrativ.
Persoanelor care apelează la serviciile instituţiei le este permis accesul, pe baza actului de identitate, doar la parterul instituției, unde este solicitată prezența reprezentantului compartimentului cu atribuții în domeniul vizat. De asemenea, programul de audiențe al președintelui, vicepreședinților, secretarului general al județului și al consilierilor județeni se suspendă, iar acțiunile programate a se desfășura în sala de ședințe „Sorin Frunzăverde” s-au reprogramat sau se vor desfășura doar în anumite condiții.
Totodată, pentru angajații aparatului de specialitate care utilizează transportul în comun pentru venirea/plecarea de la serviciu a fost întocmit un program de lucru decalat față de programul normal, aplicabil până la data de 31 martie 2020.
JCS-N.C.