REŞIŢA – Atâtea iniţiative importante pentru viaţa urbei au primit, în ritm galopant, votul aleşilor reşiţenilor, într-o şedinţă de îndată!
Totul a început cu o rectificare bugetară, urmată de o nouă promenadă pe 5 kilometri, pe partea cu vechiul bazin de înot din Luncă, până în Bucla Bârzavei, reabilitarea a 14 străzi din Moroasa, drumuri peste drumuri şi legături peste legături rutiere între Govândari, Mociur şi restul urbei, poduri rutiere şi pietonale, pasaje, artere cu patru benzi pe ici, pe colo, patinoare nefuncţionale resuscitate prin transformare în baze sportive şi multe altele. Lista a cuprins inclusiv Custom Reşiţa 2020, podul de pe Fântânilor, dintre fostul Prescom şi Universitate, dar şi noi paşi făcuţi pentru demolarea mai multor garaje din urbe, inclusiv în cazul străzii Bielefeld, care va deveni pietonală, iar oamenii cu maşini parcate acolo şi le vor muta pe locuri create pe suprafeţele actualelor garaje din zonă.
La începutul şedinţei, liderul social-democraţilor din Consiliul Local Reşiţa, Mirel Sabo, şi-a arătat încă o dată dezamăgirea: „Nu pot să nu fiu nemulţumit. Acum aproximativ 15 minute am primit toate cele 17 proiecte de hotărâre. (…) Ok, înţeleg, e foarte mult de muncă, 17 proiecte la o şedinţă considerată de îndată. Totuşi, acum venim în 15 minute să răsfoim aici, să ne dăm cu părerea, pot fi şi proiecte «sensibile». Haideţi să încercăm să le primim măcar cu o zi înainte. Nu dau vina pe cineva anume, ferească Dumnezeu, mai ales pe colegii din Primărie care chiar înţeleg ce înseamnă să pui la punct un proiect, să-l pregăteşti în detaliu. Dar în 15 minute cât credeţi că am reuşit să citim aici? Ne punem întrebări între noi, a mai dat colegul nostru, viceprimarul (Gabriel Duruţ – n.r.), un telefon să ne mai lămurească câte ceva. E prea pe repede înainte!“.
Primarul Ioan Popa s-a declarat de aceeaşi parte a baricadei: „Sunt întru totul de acord cu ceea ce spune dl Sabo. Aşa este, sunt multe, foarte multe proiecte, cred că niciodată n-am avut la o şedinţă de îndată atât de multe puncte. Tocmai de aceea vă propun să stăm pe îndelete pe fiecare şi dacă avem în unele dintre ele nelămuriri, pur şi simplu le retragem de pe ordinea de zi“.
Edilul i-a asigurat că nu este vorba decât de modificări mai mult formale decât de substanţă. Iar cu sprijinul şi explicaţiile pertinente ale lui Adelin Tuţă, directorul Investiţiilor municipalităţii, care a oferit lămuriri vizavi de unele obiective, şedinţa s-a încheiat „pe repede înainte“, însă cu undă verde pentru investiţiile urbei.
JCS-Antoniu Mocanu