Caraş-Severin, Romania


Sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
din Regiunea Vest este marcat de faliment. Politicile
de sprijin real care întârzie să
apară sau măsurile fiscale luate peste noapte
de guvernanţi îşi pun amprenta asupra
IMM-urilor. Numărul întreprinderilor care au
declarat faliment în primul trimestru al anului
2009 a crescut comparativ cu anul trecut.


Dintr-un comunicat trimis redacţiei de
Federaţia Regională a IMM-urilor reiese
faptul că în judeţele Arad, Timiş,
Caraş-Severin şi Hunedoara numărul
societăţilor intrate sub incidenţa Legii
85/2006 (legea falimentului), în perioada
ianuarie-martie 2009, se ridică la 838. Dintre
acestea, 88 sunt în Caraş-Severin, pe locul
I situându-se Hunedoara, cu 367 de
societăţi falimentare.


După principala activitate declarată, cele
mai afectate în judeţul nostru sunt firmele
din domeniul comerţului cu amănuntul (27).
Să presupunem, la un calcul simplu, că cele
88 de societăţi au avut câte doi
angajaţi.


În acest caz, ar rămâne pe drumuri
aproape 200 de oameni, ce s-ar adăuga
celorlalţi 2.693 care au rămas fără
loc de muncă de la începutul anului şi
până la data de 10 aprilie 2009.


Nina Curiţa