SLATINA NERA – După lungi tergiversări şi piedici, proiectul „Clinica Nera“ intră în linie dreaptă şi deja se organizează acţiuni de promovare!
Sâmbătă se va desfăşura o excursie tematică unde sunt invitaţi medici din Bucureşti şi din zonele limitrofe. Scopul acestui eveniment este promovarea proiectului, atragerea a cât mai mulţi medici în acţiunile de promovare, precum şi stabilirea unei strategii în această direcţie. De asemenea, fundaţia care patronează clinica a început deja să caute personalul necesar. În momentul de faţă unitatea are cam 10% din necesarul de personal, urmând ca în perioada următoare să se mai facă recrutări.
„N-aş putea să vă dau data exactă, dar vom deschide porţile în iunie-iulie. Personalul va fi compus din medici şi asistenţi medicali din zonă. Vom începe activitatea într-o formă mai restrânsă, doar pe partea ambulatorie, urmând ca în cel mai scurt timp, pe măsură ce vom identifica nevoile oamenilor, să dăm drumul şi saloanelor“, ne-a spus Cristian Popescu, responsabilul proiectului.
Reamintim că proiectul iniţiat de Fundaţia „Sfânta Irina“ este finanţat în proporţie de 70% de Uniunea Europeană, partea de cofinanţare a fundaţiei fiind asigurată din donaţii. Printre obiective se dorește ca această clinică să se îngrijească de tratarea bolnavilor de cancer în stadii iniţiale. Se va pune accent pe recuperarea bolnavilor, aceştia primind, pe parcursul unei cure de 14 zile, asistenţă medicală, îndrumare spirituală, şedinţe de psihoterapie, kinetoterapie, fizioterapie şi dietoterapie.
Amplasată într-o zonă nepoluată, pe Valea Nerei, în satul Slatina Nera, proiectul se dorește a fi prima Clinică de recuperare oncologică din România şi va încorpora şi un centru de cercetări.
JCS-Flavius Militaru