Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Distribuitorul zonal de gaz a făcut investiţii serioase în reţeaua din judeţ, peste 26 de kilometri de reţea trecând prin lucrări de modernizare anul trecut. Iar în 2020, la Reșița, vor fi 4 kilometri de rețele noi, pe lângă cei 5 kilometri de anul trecut!

Delgaz Grid a modernizat anul trecut peste 26 kilometri din rețeaua de gaz din județul Caraș-Severin, iar cele mai ample lucrări s-au desfășurat în municipiul Caransebeș. Pentru anul acesta, în județ vor fi înlocuiți circa 4 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale la Reșița, promit cei de la Delgaz Grid, într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit documentului, anul trecut, în județul Caraș Severin s-au derulat câteva proiecte de investiții prin intermediul cărora s-au înlocuit peste 23 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, alți 3 kilometri fiind protejați catodic. Valoarea totală a investițiilor pentru modernizarea rețelei de distribuție a fost de aproape 7 milioane de lei.

Cea mai mare parte a rețelei de gaz a fost înlocuită în municipiul Caransebeș, pe o lungime totală de peste 14 kilometri, în cartierul Pipirig, precum și pe Calea Severinului şi străzile Balta Sărată și Țarcului. Alte două proiecte importante de investiții s-au derulat la Reșița, unde rețeaua de gaz a fost înlocuită pe o lungime de 5 kilometri, alți 4 kilometri fiind înlocuiți în localitățile Marga și Vama Marga.

Anul acesta, cei de la Delgaz Grid promit alocări pentru investiţii de peste 200 de milioane de lei, în cele 20 de judeţe pe care le acoperă. În cazul municipiului Reşiţa, sunt planificate lucrări de înlocuire a conductelor și branșamentelor pe o lungime de circa 4 kilometri, pe străzile Nicolae Bălcescu, Moise Groza, Lalelelor, Molizilor, Panseluței, Retezat, Bielefeld, Eftimie Murgu, Nicolae Titulescu și, parțial, bulevardele Alexandru Ioan Cuza şi Revoluția din Decembrie.

JCS-Antoniu Mocanu