CARAŞ-SEVERIN – Proiectul de construcţie al parcului eolian la Brebu Nou, Slatina Timiş şi Văliug s-a spulberat în vântul proceselor, birocraţiei şi al… falimentului.
Falimentul Conaid Company SRL, la care Duro Felguera deține aproape 99% din capital, a fost pronunțat de instanța de judecată pe 6 februarie, la cererea companiei, potrivit profit.ro. Parcul eolian urma să fie amplasat pe teritoriile comunelor Gărâna (132 MW), Brebu Nou (55,1 MW), Slatina Timiș (91,5MW) și Văliug (91,5MW), însă Transelectrica nu a fost de acord cu soluția tehnică inițială de racordare a parcului la sistemul energetic național, prin construirea stației electrice de transformare 400/110 kv Gărâna, întrucât ar fi presupus defrișarea a 43 de hectare de pădure și demolarea a 40 de locuințe civile din două cartiere ale Reșiței, aparținătoare de fosta localitate Cuptoare. Proiectul avea o capacitate de 359,5 MW, prin cele 113 turbine prevăzute.
Deşi firma respectivă a încercat să vândă proiectul altor investitori, din cauza hăţişului birocratic şi legislativ, nimeni nu s-a arătat interesat să-l preia. După ce ani de zile s-au făcut probe de vânt, s-au negociat cumpărări de terenuri şi s-au purtat procese între Conaid şi Transelectrica, telenovela pare că a ajuns la final.
„Proiectul a intrat în stand by când s-a modificat legislaţia în privinţa obţinerii certificatelor verzi. Din acel moment nu am mai avut niciun semnal privind derularea investiţiei. M-aş bucura ca proiectul să se fi realizat sub orice formă, pentru Văliug ar fi fost un câştig imens atât financiar cât şi prin crearea unor locuri de muncă. Proiectul ăsta a avut un destin pur românesc. S-a născut talent şi a murit speranţă, cum se întâmplă, din nefericire, în atâtea cazuri la noi“, face haz de necaz Sorin Blaga, primarul comunei Văliug.
Iată cum un proiect despre care acum câţiva ani se făcea mare tam-tam şi în baza căruia mulţi deja vedeau cu ochii minţii eolienele învârtindu-şi maiestuos elicile, se pierde-n vânt şi devine mai efemer decât morile lui Don Quijote.
JCS-Flavius Militaru