ORAVIŢA – Totul se întâmplă la Oraviţa, unde un director de şcoală este arătat cu degetul pentru astfel de fapte, după ce incidentele care trenează de mai multe luni au escaladat joi, 13 februarie. Sau cel puţin asta spun profesorii şi elevii unităţii de învăţământ!
Problema a ieşit la iveală în urma unui telefon la Poliţie, dat de agentul de pază al Liceului Tehnologic „Mihai Novac“ din Oraviţa, la cererea profesorilor care s-au temut pentru siguranţa lor şi a copiilor.
Poliţia judeţului ne informa despre „comportamentul nepotrivit în incinta unității școlare“ pe care l-a avut directorul, iar echipa managerială a Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin a susţinut o conferinţă de presă pentru a face lumină în acest caz.
„Cu privire la incidentul de astăzi (13 februarie – n.r.), de la Liceul Tehnologic «Mihai Novac» din Oraviţa, în care este implicat dl director Ionuţ-Daniel Bogdan, a precizat prof. Carina Pristavu, inspectorul şcolar general, vă putem spune că am primit o înştiinţare din partea dnei director adjunct Violeta Maghiar, prin care ne aduce la cunoştinţă faptul că dl director, deşi era în concediu medical, a pătruns în şcoală, în cancelarie, în secretariat, şi a avut un comportament total inadecvat, agresiv faţă de cadrele didactice şi faţă de unii dintre elevi. A fost sesizată Poliţia oraşului, ancheta este în curs de derulare, este vorba de o cercetare prealabilă. Noi, Inspectoratul Școlar, vom fi luni în Liceul Tehnologic «Mihai Novac», întreaga echipă a inspectoratului, bineînţeles pentru o inspecţie generală care de altfel a fost planificată cu ceva timp în urmă, fără să ne gândim că vor apărea astfel de incidente acolo“.
Cât de grave sunt incidentele de la Oraviţa? Mai ales în contextul în care vorbim despre o şcoală mare, cu undeva la 700 de elevi, potrivit ISJ, care are şi învăţământ seral, şi o structură (Şcoala 3). Despre comportamentul de poveste al dascălului manager am putut afla multe, inclusiv în cadrul conferinţei de presă, însă concluzia tranşantă o trage inspectorul şcolar general-adjunct Constantin Nicolaescu: „Este o pată pe obrazul şcolii, a comunităţii locale, inspectoratului şcolar, judeţului“.
Carina Pristavu, şeful ISJ CS, a spicuit din sesizarea transmisă inspectoratului, vizavi de incidentele de joi dimineaţă: „O elevă de clasa a XI-a, pe care a hărţuit-o sexual prin mesaje scrise şi verbale, a fost în pericol să fie bătută de dl director, în incinta unei săli de clasă. Comportamentul, atitudinea, felul în care a vorbit i-au făcut pe profesori să se teamă pentru siguranţa lor şi a elevilor şi de aceea au sesizat agentul de pază care a sunat la Poliţia Oraviţa. S-a deplasat un echipaj de poliţie în şcoală, a stat de vorbă cu cadrele didactice şi cu zece elevi, care au fost ameninţaţi fizic şi sexual în repetate rânduri prin mesaje pe reţelele de socializare. Cadrele didactice au făcut şi o sesizare scrisă către Poliţie şi trei eleve majore au fost intervievate. Menţionăm că evenimentele din cursul acestei zile sunt un apogeu al unui şir de fapte asemănătoare, care s-au petrecut în ultimele luni“.
Aşa cum constatau oficialii ISJ, trist este faptul că atât şcoala, cât şi comunitatea, au tăcut vizavi de aceste incidente care trenează de ceva vreme. Până joi, nu există nicio sesizare scrisă, nicio reclamaţie. Mai ales că în Consiliul de Administraţie al şcolii există reprezentanţi ai părinţilor, ai administraţiei locale.
„Nu ne dorim ca aceste tipuri de comportamente şi atitudini din partea profesorilor să degenereze sau să devină o obişnuinţă, a subliniat Carina Pristavu. De aceea suntem deosebit de transparenţi şi de deschişi şi încercăm să luăm absolut toate măsurile pentru a evita ca astfel de cazuri să mai apară. Deşi este posibil să mai existe la nivelul judeţului, nu am de unde să cunosc, dar atâta timp cât noi nu suntem informaţi, directorii ar fi primii care ar trebui să cunoască ce au în ograda lor şi să ne anunţe, să ne solicite îndrumarea şi sprijinul pentru a rezolva astfel de situaţii încă din stare latentă. Nu să aşteptăm să degenereze, şi vedeţi la ce ne-am aşteptat în cursul dimineţii de astăzi. Sincer, eu nu am crezut că există aşa ceva în şcolile din Caraş-Severin. Şi că se poate întâmpla ca un director de şcoală să aibă asemenea comportament“.
Ce măsuri urmează
Au fost de asemenea audiate şi eleve minore, însoţite de părinţi. Iar ameninţările şi mesajele vizează conturi de Facebook. „Oricum are un comportament deviant, de natură psiho-comportamentală. Modificările aduse Legii Educaţiei în 26 noiembrie au introdus, pentru fapte de natură psiho-comportamentale ale profesorilor, mai ales ale personalului de conducere, o sesizare către o comisie de expertiză formată din trei medici specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, la nivel de judeţ. Chiar dacă el are acel aviz psihologic, «apt», la dosarul personal, depus la începutul anului şcolar, dacă noi constatăm, împreună cu Consiliul de Administraţie al şcolii, că aceste fapte sunt de natură psiho-comportamentală, putem solicita acestei comisii de expertiză o nouă evaluare psihologică. Lucru pe care îl avem în vedere! Aşteptăm rezultatele anchetei care este în derulare, nu putem interveni peste organele de cercetare abilitate, urmând ca ulterior să luăm nişte măsuri administrative. Una dintre cele la care putem recurge este chiar solicitarea pentru o nouă examinare psihologică a acestui domn profesor“, promite inspectorul şcolar general.
JCS-Antoniu Mocanu