CARAŞ-SEVERIN – Vorbim de mai mulți cetățeni arabi care, în ultimele 24 de ore, au intrat ilegal în România, pe la frontiera cărășeană!
Şapte egipteni şi sirieni au fost prinşi traversând apele fluviului într-o barcă gonflabilă cu motor, încercând să intre ilegal în România. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Moldova Veche i-au observat astăzi dimineaţă, în jurul orei 5.30, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, venind dinspre malul sârbesc al Dunării, acostând pe malul românesc. „Cei şapte cetăţeni străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din cinci cetăţeni din Siria şi doi din Egipt, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că ambarcațiunea a fost condusă de unul din cei șapte bărbaţi, acesta fiind un cetățean sirian, în vârstă de 26 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au trecut fluviul Dunărea din Serbia cu ambarcaţiunea respectivă şi intenţionau să ajungă în Germania“, informează autorităţile de frontieră.
Alți șase migranţi, cetățeni turci şi sirieni, fuseseră depistați câteva ore mai devreme de poliţiştii de frontieră orăviţeni la Doclin, într-un taximetru condus de un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani. Aceștia intraseră ilegal pe teritoriul ţării noastre, urmând să emigreze spre vestul Europei, ajutaţi de un cetăţean român. „În urma verificării mijlocului de transport, s-a constatat că în interior se aflau şase persoane, cetăţeni străini. Poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei şase pasageri sunt cetățeni din Turcia şi Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani, care au declarat că au trecut frontiera dinspre Serbia pe jos, fiind preluaţi din apropierea graniţei de către cetăţeanul român, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia. “, informează Poliția de Frontieră.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii străini, respectiv de trafic de migranți pentru conducătorul ambarcațiunii și pentru taximetrist. Cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin.
JCS-A.M.