REŞIŢA – 24 ianuarie 1859 este ziua de naştere a statului unitar român, moment care va rămâne în istorie drept unul din cele mai importante evenimente ale României!
Unirea Principatelor Române era deja pregătită din anii anteriori. Marile Puteri se puseseră deja de acord să recunoască o unire formală a celor două ţări, pentru a crea o contrapondere faţă de tendinţele expansioniste ruseşti, în contextul declinului tot mai evident al Imperiului Otoman.
După ce, pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamat Domn al Moldovei, pe 24 ianuarie avea să fie ales şi Domn al Ţării Româneşti, realizând astfel un deziderat vechi de secole al românilor. Începea o domnie care avea să dureze doar până în 1866, când în urma unor jocuri politice, a fost silit să abdice şi exilat din ţara la a cărei naştere a ajutat. Istoria, curvă fiind, judecă în felul ei evenimentele. Puternicii zilei o rescriu după bunul plac şi un eveniment care azi e lăudat, mâine e blamat. De aceea trebuie studiată constant şi ţinut cont de părerea mai multor tabere. Cuza a fost până la urmă considerat dictator de politicienii vremii şi a fost înlăturat. Că o fi avut sau nu apucături dictatoriale, nu pot aprecia eu. Dar Cuza a impozitat biserica (da, chiar făcut-o, în cazul în care cineva vrea să ia aminte), a luat terenuri de la biserici şi boieri şi le-a distribuit ţăranilor, a instituit învăţământul obligatoriu şi gratuit, a înfiinţat universităţi (într-o ţară în care nu era nici una) pentru a spori niveLul de cunoaştere al populaţiei care trăia într-un veritabil ev mediu, a adoptat coduri de legi şi o constituţie moderne, pentru a aduce poporul cât mai aproape de nivelul european. Dictator sau nu, când iei astfel de măsuri radicale este clar că vei supăra pe cei obişnuiţi să căpuşeze ţara. Aşa a luat naştere „Monstuoasa Coaliţie“ care a reuşit să-l îndepărteze pe Cuza de pe tron şi din România, în februarie 1866. Exilat şi dat uitării, Cuza s-a stins la Heidelberg în Germania, în 1873, la doar 53 de ani, după ce, fără succes, încercase în repetate rânduri să revină în ţară ca persoană privată.
Alexandru Ioan Cuza rămâne, indiferent ce ar spune opozanţii săi, părintele României moderne, conducătorul care a avut ca obiectiv binele omului de rând şi modernizarea intelectuală, economică şi juridică a ţării. Este un personaj care merită evocat şi, mai ales, luat drept exemplu de actualii conducători ai ţării. Şi el avea amante şi el avea defecte, dar Cuza A FĂCUT ceva benefic pentru ţară. Dar cei ce ne conduc acum…?
JCS-Flavius Militaru
