ORAVIȚA – Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu dosar penal pentru distrugere prin incendiere, după ce a dat intenționat foc apartamentului în care locuia propriul tată. Totul s-a întâmplat în 27 decembrie, în jurul orei 23, când incendiul izbucnit la un bloc de locuințe a fost raportat autorităților.
Pompierii militari au stabilit că incendiul a fost pus intenționat, iar polițiștii au aflat detaliile…
Din fericire, flăcările au fost stinse la timp, incendiul nu s-a extins și nici nu s-a soldat cu victime. Polițiștii spun că, după discuții contradictorii între tată și fiu, tânărul ar fi dat foc mai multor hârtii, focul propagându-se în întreaga locuință și provocând distrugerea mai multor bunuri. Potrivit pompierilor, imobilul era dezafectat și ar aparține Primăriei.
JCS-A.M.