REȘIȚA – Cine s-ar fi gândit în urmă cu câţiva ani că ghetourile din Mociur vor avea mall şi aquapark la doi paşi, iar Bazinul de la 7 Noiembrie va renaşte sub cupola unui centru multifuncţional? Bine, nu va fi bazin, care să ne crească medaliaţi înotători, ci va cuprinde o serie de alte spaţii destinate atât sportului, cât şi agrementului în general.
Şi nu e vorba de baliverne sau promisiuni fanteziste, tot ce e legat de 7 Noiembrie fiind cuprins într-un proiect pentru care s-au câştigat deja bani europeni. În plus, Mociurul, cu faţa schimbată de cea de azi, va fi interconectat la centrul administrativ al urbei şi la cea mai populată zonă a urbei.
Şeful administrativului reşiţean semna, zilele trecute, împreună cu cel al ADR Vest, două noi proiecte, a căror valoare este de aproximativ 25 de milioane de euro. Deja se ştie că unul continuă proiectul tramvai, celălalt vizând zona Mociur, acesta din urmă fiind detaliat, acum, de primarul Ioan Popa.
Potrivit edilului, proiectul vizează „amenajarea unui spațiu urban, inclusiv străzi și servicii publice, precum și interconectarea zonei Mociur cu cele două cartiere: Centrul Civic și Govândari. Dacă primul proiect l-am promovat în câteva rânduri, acum detaliem cel de-al doilea proiect. Zona Mociur va beneficia de un centru multifuncțional ce va permite activități sportive și recreaționale, precum baschet, tenis, volei, handbal, fitness, arte marțiale, cursuri de dans. De asemenea, clădirile care vor fi reabilitate pentru astfel de activități vor avea un areal complex de utilizare, inclusiv pentru activități educative și socio-culturale (workshopuri, ateliere de dezvoltare personală și profesională, spectacole, expoziții etc.). Tot în cadrul proiectului se va moderniza și o stradă secundară. Este vorba de strada G.A. Petculescu, ce va asigura interconectarea zonei Mociur cu zona centrală și Govândari, creând astfel condiții pentru integrarea populației marginalizate, rezultatul fiind creșterea coeziunii sociale. Mulțumim Moșului, care i-a inspirat și motivat pe colegii noștri de la Direcția Dezvoltare Locală și Instituțională, Serviciul Proiecte cu Finanțare Externă și Strategii!“.
În cazul Mociurului, valoarea totală a investiției este de 22,8 milioane de lei, dintre care 5,8 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Iniţiativa are o perioadă de implementare de 40 de luni.
Antoniu Mocanu