În prezenţa oficialităţiilor locale şi judeţene şi a P.S.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, detaşamentele de jandarmi au dovedit încă o dată că sunt la înălţime.
După slujba săvârşită de un sobor de preoţi, unul dintre momentele de mare fast a fost parada de defilare, care a încântat publicul prezent.
În acest an, numărul tinerilor prezenţi la „Ziua Porţilor Deschise“, a fost mult mai numeros în comparaţie cu anii precedenţi.
Pe placul acestora şi nu numai, au fost exerciţiile prezentate de echipajele speciale ale Inspectoratului Judeţean Caraş-Severin, cum ar fi imobilizarea unor infractori, luptă corp la corp.
De asemenea, cei mici au rămas impresionaţi şi de exerciţiul efectuat cu ajutorul câinilor din dotare.
Astfel, cei prezenţi au remarcat faptul că într-adevăr Inspectoratul este o instituţie creată în slujba cetăţeanului.
Mianda Mladin
